viva la revolucion

s-a vorbit destul de mult in ultima vreme despre condamnarea oficiala a comunismului, despre dosarele mineriadelor, s-au aratat cu degetu' vinovati si s-au mangaiat pe crestet inocenti si victime ale circumstantelor.
istoria se traseaza cu buldozerul si nimic din strazile largi si drepte nu mai aminteste de arhitectura initiala a evenimentelor.
pentru ca memoria oamenilor e structurata astfel incat sa nu retina decat detalii mai mult sau mai putin importante, esentialul putand fi redefinit oricand prin ample explicatii de ordin politic si social, imaginea comunismului romanesc si a revolutiei de la 1989 va fi peste zece ani radical diferita de imaginea ce persista in prezent. sa nu ne impedicam in sintagme de genul "memorie colectiva" - manualele de istorie inca se balbaie in explicatii, iar isterie moderna si contemporana se preda doar in ultimele clase de liceu.
mi-am scotocit prin memorie doar ca sa vad ce amintiri ambigue mai pot extrage din putinii ani de copilarie traiti in comunism si din revolutie si am gasit ca:
- ma enerva sa port la gat cravata de soim al patriei, dar imi placea camasa portocalie (acum mi se pare de-a dreptul imbecil sa asociezi imaginea unor plozi vai de steaua lor cu o pasare rapitoare)
- pe cand venea mama sa ma ridice de la camin dupa lucru, ma intreba ce am mancat si ii raspundeam "oase mici cu orez" sau "oase mari cu cartofi" ( in traducere libera: tacamuri de pui vs. tacamuri de curcan)
- mi se parea grozav ca la alimentara mama semna o fisa ca de biblioteca clasata intr-o cutiuta de lemn ca sa ia oua, ulei, etc.
- aveam carti cu povesti de gen "mihaela" (pun pariu ca va mai amintiti de ea) care ma faceau sa ma simt prost ca nu puteam nicicum sa imi fac un program ordonat cu invatat lectii si plimbat prin parc si spalat vase si dracu' mai stie ce facea afurisita aia
- in decembrie '89 eram suparata ca mama nu se mai joaca de-a v-ati ascunselea prin casa cu mine fin'ca se tot uita la televizor la ceva discutii nesfarsite unde se vorbea apa minerala, dar care au culminat cu o impuscare
- imediat dupa revolutie, am vazut la televizor un film intreg de desene animate dupa povestea sadica a lui andersen despre fratii transformati in lebede si, desi eram fericita sa vad animatia, imediat dupa primul sfert de ora m-a cuprins o stare vecina cu isteria; imi venea sa urlu de frustrare pentru ca, desi ma bucuram nespus sa vad desene animate, nu intelegeam de ce naiba nu se intrerupe emisia, si fiecare minut imi accentua strangerea de stomac care ma indemna sa urlu. cred ca pe la partea aia din poveste in care fata croseta ultima haina din fire de urzica langa rug facusem temperatura...
asadar, din inima de soim al patriei, as vrea sa le adresez tuturor celor vinovati pentru aberatia acelor vremuri un calduros "muriti, ba!"