ascensiunea catre ultimele etaje ale cubului o poti face pe scari sau cu liftul. de obicei fac performante atletice doar atunci cand liftul nu merge sau e blocat pe la vreun etaj unde cineva a uitat sa inchida usa.
de multe ori cand vin acasa cu mai multe plase decat capra cu trei iezi din poveste incerc sa imi mentin echilibrul bagajelor in timp ce chem liftul cu nasul daaaaar, ce sa vezi, liftul nu reactioneaza de nici un fel, gasindu-se cateva etaje mai sus, probabil de acolo de unde se aude "hai, ca trebuie sa plec" "da' de ceeeee? mai stai sa iti zic despre..." mrrrrrrrrz! grrrrrz! hrrrrz!
intalnirile din lift se desfasoara si ele pe scenarii: daca am noroc, dau de batranei amabili, care ma asteapta zambitori, ma saluta si ma intreaba la ce etaj vreau sa merg, ori de cate un vecin care-si cara catelul in geaca la plimbarea de seara.
cand n-am noroc, am parte de intalniri lynchiene: cuplul de batranei cu priviri rautacioase care intra in lift fara sa salute, dupa care pe la jumatatea drumului spun ca o sa isi dea in judecata vecinii deasupra, ca au copil mic care face scandal toata ziua (de parca un plod fara dinti in gura ar fi cel mai periculos terorist din lume). femeia care mi-a povestit ca in sanatoriu era naspa dar din fericire acum sta acasa, unde ii e mult mai bine. vecinul care m-a interogat scurt la ce etaj si apartament stau, daca e chirie sau ba si unde parchez masina, ca s-a saturat de toti aia care parcheaza "pe locurile lui". si, bineinteles, vecina de palier care isi intredeschide usa scartaitoare de fiecare data cand liftul ajunge la ultimul etaj, ca sa vada cine vine sau pleaca.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu