despre cum nu se vede bine decat cu inima, fin'ca esentialul nu poate fi cuprins cu privirea, da' pentru asta tot ma enerveaza de moarte micul print

cred ca stau din ce in ce mai prost cu vederea. dupa nenumarate ore de stat zilnic in fata calculatorului, se pare ca ochii mei au inceput deja sa cedeze nervos.
supararea lor a fost de-a dreptul feminina: la inceput subtila, desi usor de intuit, mai apoi din ce in ce mai apasatoare si mai evidenta.

ma uit in oglinda de foarte aproape si vad un al doilea contur al fetei desenat foarte fin, putin in afara conturului firesc, ca si cum as fi facut un pas in afara granitelor obisnuite, si nu stiu daca ar trebui sa ma bucur sau nu. cand traversez bulevardul larg si incerc sa citesc literele mari si rosii deasupra cinematografului vad uneori cuvintele alunecand printr-o pacla alburie ca un albus de ou, alteori le intuiesc abia.

cred totusi ca defectul asta in mecanismul ochilor imi aduce cumva lumea intreaga mai aproape, o face mai intima prin detaliile limpezi ale prim-planului si contururile moi si rotunjite ale planului secund, pe care il presimt torcand in fundal.