postare dezlanata

in ultima vreme ma simt aiurea in diminetile de weekend. reluand pozitia verticala, lumina zilei ma izbeste in plina fata. pana si patul are asternuturile ravasite de surprindere: "tu ce dracu' cauti acasa la ora unspe?"
camera arata de parca ar fi scapat din razboi: pe vreo 3 scaune am o capita de haine pe care ar trebui sa le pun inapoi in dulap, pe masa mi s-au adunat prea multe carti necitite, langa care se lafaie doua perechi de casti, 3 brichete si un stick usb. masina de spalat e plina ochi de alte haine cu surplus de adn si pun pariu ca va trebui sa las iarasi 10 minute apa curgand in baie daca vreau sa pup apa calda. nu, n-am chef sa ma gandesc la resursele planetei care se epuizeaza. pentru mine eco-friendly inseamna aprindere de plamani.
nu mai stiu exact ce voiam sa spun, desi imediat ce ma trezisem aveam in minte o perla uriasa de intelepciune. sau doua mai mici, daca vreti. banuiesc ca, in cel mai pur stil romanesc, am reusit sa pierd una si sa o ciobesc pe cealalta...
mi se face cateodata foarte dor de diminetile copilariei, care miroseau cu totul altfel, a orez cu lapte si vanilie, a oua ochiuri sau a paine prajita de mama, pe care o pandeam intr-o debara etajata din holul de langa bucatarie. in partea de jos era semi-intuneric si multe multe perechi de incaltari, iar in coltul din dreapta aveam o cutie de carton cu crema de ghete in cutii rotunde de metal, carpe de sters praful, pungi cu bile albe de naftalina si un borcan plin cu aracet. eu stateam in partea de sus, unde avem asternuturi de pat moi si curate, in care ma scufundam ca intr-un fel de cuib.
tot de debaraua asta se leaga si cea mai veche amintire pe care o am: ma tin cu mana de usa glisanta din partea de jos a debaralei si inaintez in lumina din bucatarie. o caut pe mama, care tocmai inchide usa de la frigider, si ma uit in suuuuuus la ea, dupa care ma agat de piciorul ei, ajungandu-i cam pana la genunchi. mama imi pare uriasa, un munte vrajit, a saint, elvis, god.