miercuri, 1 decembrie 2010

a fost o vreme in care lucrurile se aranjau cuminte de la stanga la dreapta. mai apoi, mi-am dat seama ca linia pe care o vedeam dreapta se curba incet incet in interiorul unui cerc concentric. reusesc uneori sa ma sustrag alunecarii - atunci vad altfel lucrurile din jur si se intampla din nou coincidente.

am inceput sa postez pe blog in urma unei intalniri petrecute la metrou. mijlocul asta de transport mi s-a parut intotdeauna fascinant - spatiul se comprima in marginile catorva minute rupte de timp si oamenii din jur par fotografii. mai e apoi fluiditatea miscarii, leganatul domol prin aerul din ce in ce mai rarefiat si senzatia distincta ca nimic, dar absolut nimic nu sta pe loc si nu intentioneaza sa se opreasca vreodata din oscilatia bezmetica.

acum cateva zile m-am trezit purtand o conversatie cu un strain, in cabina conductorului. era ora la care tunelurile erau deja luminate si trenurile se retrageau la depou. nu-mi amintesc mai nimic din schimbul de replici de altfel banal, ca orice dialog in care nenea mai in varsta da lectii de viata tineretului ce trebuie sa plece din tara in care nu se mai intampla nimic bun. treceam cu viteza prin statiile de metrou pustii si pierdeam sensul cuvintelor care alunecau si ele pe langa mine. stiam insa ca reintrasem in poveste.