marți, 23 decembrie 2008

inner borders

Nu am rabdare. Deloc.
Nu stiu sa fac compromisuri.
Nu imi place sa ies in oras in grupuri mari.
Nu imi schimb usor parerea despre oameni, mai ales daca prima impresie a fost negativa.
Nu stiu sa negociez.
Nu imi place sa dau dreptate altora.
Nu sunt prietenoasa cu strainii.
Nu sunt niciodata punctuala.
Nu cred ca se poate trai usor cu mine.

* dar daca reusesc sa schimb macar una din metehnele insirate mai sus in 2009 sunt mareata.

luni, 22 decembrie 2008

grampa says..

nici o creatura nu-si mananca semenii: ursii nu mananca ursi, lupii nu mananca lupi, dupa cum nici cainii nu mananca shaorma.

outer borders

corpul - adunatura de nervi, muschi si oase, umori, zgarciuri si masura in care umpli contururile in care ai fost turnat. suma trasaturilor parintilor, bunicilor, bunicilor bunicilor si tot asa pana la abstract. am inceput de cativa ani sa ma simt din ce in ce mai confortabil in propria piele. nu mai simt nevoia sa ma schimb radical. am ochii gri adica albastri adica verzi, par saten, pielea (prea) alba. trasaturile fetei mele sunt des intalnite in orasul in care m-am nascut - daca arunci acolo intr-o statie de autobuz o piatra la intamplare, cu siguranta vor injura (si inca in doua sau trei limbi :P) cel putin cinci persoane cu coloratura similara. chestia asta imi place.

a fost o vreme in care imi doream sa fi aratat altfel, mai etc. etc., o vreme in care in niciuna din fotografiile legitimatiilor pe care le facusem pe parcursul a cateva luni nu aveam aceeasi culoare/lungime a parului, ba mai mult, imi aminteam destul de vag cam cum trebuie sa fi aratat parul meu inainte sa incep sa il vopsesc. inainte de asta a mai fost o vreme in care imi doream sa arat androgin, insa pubertatea, fir-ar ea sa fie, mi-a spulberat planurile in privinta asta :). pe atunci incercam sa imi ignor corpul in care nu ma simteam acasa si sa ma percep doar ca trestia zaharisita, aaa.. ganditoare ce eram.

cand ajungi sa iti spui "ma simt ca un capcaun verde-fistic si exteriorul nu reflecta realitatea" incerci sa iti vezi corpul ca pe un fel de mecanism auxiliar, caruia ii acorzi atentia cuvenita unei masini - vrei sa fie functional cat mai multa vreme, ii dai carburanti, ii schimbi din cand in cand culoarea, ocazional il scoti in oras sau plimbi pe careva cu el (na, ca asta suna kinky) si risti sa ti-l busesti daca il conduci in stare de ebrietate. daca insa continui sa iei prea in serios problema ta filozofica ai sa nimeresti intr-o gramada de situatii de tot rasul: sa intri in panica in momentul in care ti se face un compliment, sa te ia careva de mana si tu sa zici brusc ca trebuie sa ajungi acasa in cinci minute, sa te gandesti la nu mai stiu ce fragment de carte in timp ce aluneci pe langa lada peste care trebuia sa te dai peste cap la ora de sport....

cred ca nici pana azi n-am scapat complet de stangaciile de atunci - manifestarile afectuoase neasteptate ma dau peste cap: mi se intampla sa ma fastacesc cand ma imbratiseaza cineva ori sa ma foiesc incomod cand sunt privita insistent. cand nu stiu ce sa fac cu atentia pe care o primesc ma simt ca un mamut pus sa faca piruete si ma comport probabil la fel de gratios: am aaa...un umor "original" (adica aproape nimeni nu rade la glumele mele), mersul defensiv si vorbesc ciudat - nu deschid gura suficient de mult incat sa formez cuvinte perfect rotunjite iar in cazul in care ma simt bine sau prost in compania cuiva mai capat si un debit verbal care l-ar rusina pe nenea ala cu "adresati-va medicului sau farmacistului" (stiu ca nu exista unul, da' io asa vreau sa imi imaginez).
ceea ce conteaza insa e ca incet- incet ma fac si io "om mare".

sâmbătă, 20 decembrie 2008

miercuri, 17 decembrie 2008

grampa, who is by no means a sexist, says...

un gentleman adevarat stie intotdeauna sa dea mana unei doamne atunci cand aceasta iese din beci cu sacul de cartofi in spinare

marți, 16 decembrie 2008

sharam

am sa scriu si eu cateva randuri despre intamplarea shoegate de la conferinta sustinuta de bush in irak.

la prima vedere, incidentul e pur si simplu caraghios pentru noi, occidentali plictisiti si usor de amuzat ce suntem. bineinteles ca putem percepe dimensiunea umilitoare a gestului, dat fiind contextul oficial si importanta omului de stat care era cat pe ce sa muste dintr-un pantof, insa impresia de sketch a fost coplesitoare, cu atat mai mult cu cat un bush dezorientat a declarat presei: “it doesn’t bother me. so what if he threw a shoe at me. all I can report is it is a size 10." pe bune.

incidentul asta mi-a amintit insa de unul din romanele lui rushdie - rusinea (ok, toata lumea care ma cunoaste isi poate da oficial ochii peste cap :P).
pentru musulmani, "sharam" are mai multe semnificatii decat in orice alta cultura (rusine, dar si indecenta, aroganta, impertinenta, impietate, etc.), pentru ca polii religiei lor nu sunt pacatul si mantuirea, ci onoarea si rusinea. un om poarta in carca greutatea acestor valori toata viata, nu numai in ceea ce priveste propria-i persoana, dar si a familiei sale. te-ai nascut intr-o familie dezonorata de un membru al acesteia, esti marcat de stigmatul sharamului. ai infaptuit ceva dezonorant, ai adus rusinea asupra ta si a familiei tale.
stigmatul acesta este atat de puternic incat incita violenta in sufletul celui dezonorat si in reactia celorlalti. de altfel, asta e si subiectul romanului "rusinea".

intr-unul din episoadele cartii, personajul principal, un copil din flori crescut izolat de lume de trei surori, fara sa stie exact care dintre ele ii este mama, se hotaraste sa plece din casa parinteasca. iesind din casa, el este intampinat de o gloata care n-a uitat pacatul femeilor si care i-a pregatit baiatului o mare umilinta: o ghirlanda de pantofi vechi, pe care incearca sa i-o arunce la gat.
pentru musulmani, necuratia sufleteasca, dar si trupeasca, sunt un tabu religios. a avea in jurul gatului o ghirlanda de papuci ponositi este o batjocura enorma, care practic anuleaza simbolic verticalitatea fiintei insultate.

in acest context, gestul ziaristului care l-a facut pe bush "responsabil pentru moartea a mii de irakieni" aruncand cu pantofii in el nu are nimic hilar.

luni, 15 decembrie 2008

what has been seen cannot be unseen

si daca tot suntem noi in prag de sarbatori si scrisesem acum vreo doua postari ca am o problema cu preotimea, am sa va povestesc cum a inceput toata treaba.

aveam in jur de cinci ani la vremea respectiva. ca un copil nascut in timpuri comuniste, nu prea servisem eu biserica intre mersul la gradinita si julitul de coate prin fata blocului. bunica mea, in schimb, care incepuse sa vina iarna pe la noi sa aiba grija de mine (habar n-avea in ce se baga), isi dorea foarte mult sa vada casa sfintita de sarbatori.

intr-o seara imediat dupa craciun suna cineva la usa si bunica merge sa deschida. ma agat si eu de fustele ei si ma postez in fata usii. deschide. ridic capul mult in sus ca sa ajung la fata persoanei uriase care umplea tot cadrul usii. vad urmatoare chestii (aici ar merge o coloana sonora de la un film de groaza): sutana preoteasca neagra pana in pamant si haina aurie pe deasupra; o barba neagra, deasa si lunga pana la piept; un manunchi de nuiele intr-o mana, o cruce mare in cealalta; un personaj mai micut undeva in penumbra cu un fel de castron in care ar fi putut fierbe copii mici.

omul din prim-plan deschide gura si incepe o cantare asurzitoare. eu tip la randul meu. toate povestile pe care le stiam cu muma padurii si capra cu aia trei iezi care au fost fraieri si au deschis usa lupului mi se invalmasesc prin cap, cristalizandu-se in aceasta unica imagine de cosmar din cadrul usii. the horror.....

o iau la goana pe hol, galopand cu viteza luminii inspre baie. ma inchid. nu zic nici pas, ca iedul ascuns in horn care tace ca pestele si tremura ca varga de frica. dar, vorba lui creanga, frica-i din raiu, sarmana. pana la urma dau de mine mama si bunica-mea, ma aduc nas in nas cu nenea mare si fioros, care ma uda pe cap si-mi face cruce.
eu nutresc ganduri crunte de razbunare, ca pisica gasita dupa dulap si imbaiata impotriva vointei ei...

duminică, 14 decembrie 2008

in program in seara asta: alcools.

sâmbătă, 13 decembrie 2008

pseudo-legenda alcoolizata

ei s-au iubit o vreme, au gandit la fel, dupa care au ales sa mearga pe drumuri diferite.

martirul si-a zis ca de acum inainte va face totul ca la carte, neincalcand nici o regula, fara sa se atinga de nimic interzis. drumul sau e neted si lat, se intinde drept pana la orizont, fara nici o umbra, fara nici o cotitura. traieste acum prin fericirea altora si imbatraneste intelept si gratios.

hedonistul nu s-a abatut niciodata de la drumul pe care l-a ales la acea rascruce, desi n-a fost simplu de umblat. el n-o sa imbatraneasca niciodata, de altfel nici n-are cum, din moment ce pe haina i s-a cusut o eticheta pe care scrie "imatur" si si-a uitat de multa vreme varsta, concentrandu-se sa depasesca obstacolele drumului ingust si bolovanos.

la rascrucea acestor drumuri sta cel care incearca sa isi aleaga viitorul judecand faptele lor. el vrea si haina cusuta si haloul luminos. nici unul din cei trei nu va ajunge vreodata sfant.

vineri, 12 decembrie 2008

dulciuri comuniste

imi amintesc cu mare placere de caramelele comuniste.

caramelele astea erau inchise la culoare si atat de tari si lipicioase ca ar fi putut scoate plombe, insa cu atat mai provocatoare - imi amintesc si acum ca imi lua cam intre 30 de secunde si un minut (cu alea incapatanate) sa cojesc hartia cerata in care erau invelite si de care se lipisera. dup-aia, ma apucam sa rontai cu precautie, incalzindu-le in gura pana cand ma incumetam sa imi infig maselele in masa cleioasa. erau atat de tari incat oricum nu reuseam sa le rup in doua, in schimb ma distra cum imi pocneau falcile dezlipindu-se din caramea. dupa doua caramele imi amortea intreaga gura, dar incercam o senzatie de glorie desavarsita, de parca as fi cucerit everestul.

cativa ani mai tarziu mi-am amintit de ele si am intrat prin magazine intreband de caramele. am cumparat mai multe sortimente dar - blasfemie! - am descoperit cu oroare ca noile caramele aveau o culoare de capuccino, aroma de lapte si erau atat de moi incat se topeau in gura.
"da' din alea comuniste nu se mai fabrica?" am tot intrebat eu cu voce indurerata vanzatoarele care ridicau din umeri. "acum se fac dulciuri bune, nu ca pe vremea aia....." imi raspundeau.
dar ce stiu ele? nici o caramea din cele care se produc azi nu va putea detrona in mintea mea minunatiile rupatoare de dinti cu care m-am delectat in copilarie.

miercuri, 10 decembrie 2008

darwin vs. dumnezeu


incep prin a marturisi ca am un fel de problema cu preotii, dat fiind ca de-a lungul vietii am avut parte de tot felul de intamplari hilare sau traumatizante cu fete bisericesti. din cauza asta, fiind mereu in garda in preajma lor, ascult foarte atent ce spun ei in timpul slujbelor si rareori mi s-a intamplat sa gasesc motive de a cobori spranceana neincrederii.

acum multa-multa vreme am fost la un parastas la tara intr-o zi insorita de martie. prin iarba scurta si plina de papadii din curtea bisericii se plimbau trei rate cuvioase, rontaind crestineste cate un fir pe ici-colo. in biserica, in schimb, frig ca-n pestera, fum tamaiat si intuneric.

la slujba, preotul care oficia ceremonia s-a apucat sa tina predica grabit, de parca l-ar fi asteptat acasa oala cu sarmale sau zugravii lasati sa zburde nesupravegheati prin casa parohiala.
a pocit vreo doua nume din lista alora care trebuie pomeniti, da' poate ca in viata de toate zilele era ochelarist, asa ca nu ma bag. dup-aia, ne-a chemat sa flexam putin bicepsii cu pituta impletita. la final de slujba, a inceput un discurs prin care sa isi convinga enoriasii sa faca niste donatii bisericii, ocazie cu care a insirat precum covrigii pe ata erezii fara numar faranumarfaranumar.

zice preotul, in calitatea sa preoteasca de popa care le predica enoriasilor, retineti:
cica darwin (?!) infatiseaza omul ridicandu-se incet-incet in pozitie bipeda verticala din stadiul de maimuta (?!?!?!), insa omul, creatura imperfecta si lacoma, isi tot umple buzunarele cu bani (...?), care atarna atat de greu incat il cocoseaza si il readuc in stadiul de maimutareala, ca sa zic asa (!!!). in concluzie, omul isi poate pastra pozitia verticala si sufletul pur golindu-si buzunarele de bani, evident, in pusculita bisericii.

imi pare nespus de rau ca n-am reportofon si ca nu va pot reproduce exact discursul aproximat mai sus, care a fost cu atat mai hilar cu cat se voia sobru si cuvios. si mai rau in pare ca n-am putut sa rad cum trebuie la momentul respectiv, da' ma gandesc ca e mai bine asa, altfel riscam sa fiu linsata de multime..

marți, 9 decembrie 2008

e clar: traversez o noua perioada cu turbulente atmosferice. ma nelinisteste doar gandul ca zenobia e din nou imprumutata si n-o pot rasfoi. prin urmare, primul lucru pe care am sa-l fac azi dupa lucru e sa intru in prima librarie si sa cumpar cartea a nu mai stiu cata oara.

imi place amanuntul asta grozav in legatura cu romanul - ca e de imprumutat si de povestit celor dragi, celor care-ti plac, celor ce stau la rascruci si au nevoie de o felie de altfel in viata. am cumparat cartea de multe ori - am tot imprumutat-o celor care au cerut-o, dupa care nu ma lasa inima sa o mai iau inapoi - era deja a altcuiva. in alta ordine de idei, de fiecare data cand cumpar un nou exemplar stiu ca mai deschid un cerc, ca am sa cunosc oameni carora o sa-mi doresc sa le povestesc despre zenobia si sa le dau cartea.

cercurile nu se inchid niciodata - tu poate afli de la mine, altii vor afla de la tine, eu am aflat la randul meu asa: ext. parc (soare, frig): un baiat sta pe banca tinand o carte in mana. citeste cateva randuri, dupa care inchide cartea incruntandu-se concentrat, ca elevul care-si repeta lectia, dupa care o deschide din nou.
multumesc.

duminică, 7 decembrie 2008

operation: destroy something beautiful

cred sincer ca darwin a gresit asezand omul cu o treapta mai sus ca animalele - din cele mai multe puncte de vedere suntem muuult inferiori creaturilor care actioneaza dupa cum le dicteaza instinctele primare. ai pretentia de a fi o fiinta rationala dar cu prima ocazie in care ti se testeaza asa-zisa inteligenta, alegerea fireasca spre care inclini va fi cea instinctuala. sigur, nu e nimic gresit in a urma instincte, dar majoritatea instinctelor omenesti sunt prevertite, rasucite, contorsionate, iar simtul masurii e un prag artificial inventat doar ca sa putem trai laolalta fara sa degeneram prea repede in ceea ce suntem cu adevarat.

ce e frumusetea pentru tine? un om, un obiect, o creatie artistica? ce incerci in contemplarea acestuia? ti se pare minunat, fabulos, un ideal? te vrajeste, te umple de fericire, iti strange stomacul ghem, iti pompeaza sange in organe periferice? te inspira, te face sa te simti intreg? ai vrea sa il admiri la infinit, sa il posezi, sa il diseci, sa il sfarami, sa ii pricepi resorturile intime care il fac perfect? sa il dispretuiesti, sa ii cauti defecte, astfel incat sa il cobori de pe piedestalul pe care singur l-ai urcat, sa iti urli propria neputinta sau inferioritate in fata sa ori sa incerci sa iti lasi amprentele pe suprafata sa fragila?

noi spunem: copilul este inocent, adolescentul este sensibil, adultul este intelept. dar copilul construieste oameni de zapada ca la final sa ii darame. adolescentul isi bate joc de dragostea altora pentru ca are un sentiment fals de putere. profesori limitati se chinuie sa spele pe creieri generatii de elevi intregi la minte pentru a-si razbuna propriile neputinte. oameni abrutizati dau cu piciorul in animale pe strada pentru ca pot. conducatori dementi dicteaza ca nu exista frumos in afara unei anumite fizionomii si vor sa reformeze lumea in numele ideii lor.

fara nici un efort prea mare de gandire, imi amintesc limpede cum, copil fiind, am aruncat pietroiul ala mare si greu pe rama care incerca sa se tarasca in apoi in pamant si asta doar pentru ca puteam. imi amintesc limpede cum am mai zis in mod absolut gratuit ceva mai incolo "nu vreau sa mai am nimic de-a face cu tine" sau cat de taioase ori nemiloase au fost diverse cuvinte pe care le-am spus acum un an, o jumatate de an, cateva luni.
sunt minunata creatura de-si zice "om" si am toate motivele sa ma mandresc: am zdrobit, am pocit, am taiat, am spart, am provocat tristete, etc.etc.etc.
where'd you go, psycho boy?
I felt like destroying something beautiful.

joi, 4 decembrie 2008

ma uit cateodata afara pe geam dupa ce se intuneca si reusesc, cu ceva eforturi de imaginatie, sa vad dincolo de limitele obosite ale orasului. in seara asta, pe bulevardul larg se taraste alene un lung sarpe luminos care emite la rastimpuri sunete de claxon. daca mijesc ochii si privesc in departare, as putea chiar sa ma conving ca nu vad reclame atarnate pe blocuri, ci fragmente de stele vazute printre crengi in padure.

verific biblioteca cu rezervele strategice de alcool. ca de obicei, nu gasesc vin (I blame grampa, ca el nu cumpara) si de altceva n-am chef... in seara asta ma cred departe de civilizatie si am sa amplific senzatia citind povestiri de voiculescu - daca din toata proza lui ati citit numa' lostrita in liceu, va rog sa va rusinati si sa remediati situatia. povestirile lui sunt minunate.

eu nu mi-am cunoscut nici unul din bunici, dar l-am adoptat ca bunic imaginar pe domnul voiculescu inca din liceu. omul avea toate calitatile pe care trebuie sa le aiba un bunic: intelept (ba chiar mistic pe alocuri) fumator de pipa, vanator, pescar si mare povestitor de basme si legende.

cand deschid ditamai cartoiul cu proza lui, am intotdeauna impresia ca m-am carat cu trenul la ceva conac vechi de tara si stau intr-un fotoliu in fata focului, scarpinand dupa ureche un ogar sur, ascultand povestirile bunicului despre dumnezeu, iele, magi, sihastri si lupi vrajiti.
e bine in vizita la bunicul asta, mai ales in prag de iarna.

marți, 2 decembrie 2008

this one goes out to our friends

as good as it gets

am ajuns ca de obicei vineri. de-a lungul strazilor se desfasoara familiarul sir de case colorate si blocuri gri. stau de vorba cu mama, ma invart de cateva ori prin casa, dardai de frig, ma uit pe fereastra fostei mele camere, ma cuprinde nostalgia, vine matusa-mea, mananc, rad, povestesc nimicuri, a doua zi de dimineata merg in alta parte, mananc, rad, povestesc nimicuri si cu asta inchei programul oficial de sosire.

sambata am avut program artistic intru sarbautorirea lui li, master blogger and gangsta extraordinaire. prin urmare, catre seara, eu si grampa am fost luati pe sus si dusi la casa de vivi. am baut, am ras, am vizionat un top cu muzica din anii 90 (my respects to mr. d for correctly guessin' ze no. 1 artist). am incaltat un fel de sosete flocoase, in care ieseam in fata usii sa fumez, am cunoscut cateaua fioroasa care apara casa, nikita pe numele ei, am intrat intr-un dulap cu grampa ca sa putem iesi cu mandrie - coming out of the closet is a big deal! :P
dupa asta am baut si am ras din nou, am cantat karaoke, am mancat, ne-am plans de dureri de burta si am lenevit pe canapele uitandu-ne la desene animate. cativa recuperatori s-au carat la etaj ca sa rastoarne oamenii care adormisera pe stiva de saltele, ca bunurile trebuiau redistribuite in mod egal la toata clasa muncitoare.

uitandu-ma in urma, n-as putea sa pun degetu' pe un moment anume in care prietenii lui grampa au devenit si prietenii mei, dar uite ca am ajuns sa fac parte dintr-un mare personaj colectiv, inchegat de iesiri prin cafenele si concerte micute si vizite prin case cu fursecuri calde, pisici cuminti, camere dezordonate si picnicuri de sarbatori muncitoresti. le stiu glumele si tonul vocii, ma simt bine in compania lor.
va mai amintiti replica lui jack nicholson in "as good as it gets", cu some have great stories, pretty stories, that take place at lakes with... boats and friends and... noodle salad! just no one in this car?
well, I haz them stories! ;)

luni, 1 decembrie 2008

lest we forget

ba, ati fost sau n-ati fost la vot, ziceti drept? cum nu?
botezatus carteste ca popej e un optimist incurabil cand spune ca la un moment dat politicienii vor invata sa si dea pentru ce primesc, dar io una vreau sa cred ca popej are dreptate. este pariul meu personal, merg sa dau cu stampila pentru ca n-am de pierdut mai mult decat daca n-as vota, in schimb am mult mai mult de castigat daca o fac.
mi s-a acrit sa aud acelasi cor cum ca economia si societatea romaneasca sunt infecte, ca aia si ailalta sunt penibile/ corupte/ falimentare; m-am plictisit sa aud ca lumea pleaca din tara fin'ca s-a saturat sa astepte de la cine stie ce zeitate hatra promisiuni mai mult sau mai putin goale de continut si pachete de ulei si branza.
si totusi, de ce sa astepti sa pice schimbari malaiete in guri nataflete cand poti schimba singur ceva? cum? pai in primul rand incetand sa te mai gandesti exclusiv la tine. "portofelul meu, burta mea, valoarea mea, maneaua mea". io, io, io. da, ba, vremurile sunt grele, da' la tati ni-i greu. vecinu' de la doi e pensionar si n-are bani, in alte tari e razboi si in africa se moare de foame. sunt lucruri pe care le poti schimba si lucruri pe care nu le poti schimba.
din fericire, din ultima categorie fac parte doar moartea, taxele, secolul in care traiesti, rasa din care faci parte si cam atat. in ceea ce priveste lucrurile pe care le poti schimba, sunt actiuni cu rezultate imediate si actiuni ale caror rezultate vor aparea in cativa ani. alegerile politice fac parte din ultima categorie.
nu fi complet dezinteresat, ba. nu zice ca is toti la fel si ca se duc la vot fraierii cu pretentii imposibile - nici un om n-ar trebui sa voteze visand preturi mici, salarii babane si 4 cm in plus la puta, ci pentru ca politicienii trebuie sa tina cont de categoriile celor care voteza.
deocamdata ii intereseaza cel mai mult pensionarii si populatia rurala- pentru ca situatia lor e trista si multi isi dau votul pentru un procent in plus la o pensie si asa mica ori in schimbul unui pachetel de mancare; in plus, ei merg la votare indiferent de ziua aleasa si mai mult ca sigur au fost grosul votantilor de ieri.
daca patura mijlocie ar mai si vota in loc sa carteasca in particular si sa plateasca taxele din ce in ce mai mari, politicienii ar trebui sa inceapa tina cont si de noul electorat, unul pe care nu il imbrobodesti cu o sticla de ulei si un kil de faina.
asta n-o sa se intample foarte curand si presupune si un strop de interes din partea celor care pot vota insa nu o fac. alegerile de ieri au fost un circ si jumatate, o maimutareala de-a uninominalele, dar cel putin am scapat de excesul de partide politice si poate ne indreptam catre un viitor decent din punct de vedere politic, cu numai doua partide, care vor avea in sfarsit programe si pareri diferite, care nu se schimba in functie de cum bate vantul. sau poate toate astea sunt aberatii optimiste. n-am de unde sa stiu. tot ce pot face, insa, fac.