on the sexiness of things :)

grampa says "the ideal woman kinda looks like a doughnut: round, fluffy and with a hole in the middle"

christiansands

dupa ce tocmai am retezat cu ciuda capul oii de turta dulce pe care am luat-o ieri din foaierul salii palatului, sunt gata sa va povestesc despre ce s-a intamplat la concert aseara.

am ajuns pe la opt la sala palatului. incercand sa evit baltile de langa intrare, am vrut sa intru in urma unui tip care inchidea o usa mai mica, nestiind ca usa era un portal care teleporteaza oamenii pe front la marasesti: "pe aici nu se poate trece, e numai pentru presa". desigur, intrarea asta dadea tot in holul unde se adunase restul lumii platitoare de bilete, da' presa-i neamu' ghetto-dac, se pare.

inauntru, ditamai expozitia de obiecte traditionale (oale de lut, ii, balarii). sa nu credeti ca as avea ceva cu portu' traditional daaaaar, daca toate au locul si timpul lor, poate ca ideea de a asocia o expozitie de mtr cu un concert trip-hop nu e din cale-afara de ortodoxa. recunosc ipocrit ca am achizitionat totusi una bucata oaie de turta dulce - nus' de ce, de fiecare data cand vad turta dulce expusa pe tejghele, ceva dubios se reseteaza in mine, ca si cum as fi fost programata subliminal si treeebuuuieeee saaaaa cuuuumpaaaar...

desi a inceput tarziu, concertul in sine a fost minunat, cu un playlist exceptional. tricky nu e genul de artist care comunica cu publicul, de altfel la cate tigari (nu bag mana in foc ca era tutun :>) si-a aprins pe scena nici nu cred ca ar fi putut sa o faca, insa muzica lui mi se pare gandita astfel incat sa te simti insular si extatic, izolat in timp si spatiu, ca si cum acest concert ar fi cantat numai pentru tine, prezenta celorlalti fiind doar o coincidenta bizara.

dupa mine, tricky trebuie ascultat stand pe jos, eventual fumand, ori topaind daca spatiul iti permite sa faci asta, in nici un caz intr-un fotoliu la sala palatului, ca la teatru, ca la o conferinta, ca la o cuvantare politica. cand doua lumi intra in coliziune, cutremure vor fi cu siguranta.

oamenii au incercat cat au incercat sa stea linistiti, dupa care au sarit in picioare. s-a topait, s-a urlat, dar din cauza contrastului cu sala era si ceva nenatural, fortat in toata agitatia lor. urasc ideea de concert petrecut in fotoliu, urasc si sala aia mare si frigida, dar la sfarsit am avut o strangere de inima cand am vazut mucuri de tigara stinse cu calcaiul pe mocheta comunista care, la o adica, n-avea nici o vina ca in bucuresti nu exista un stadion acoperit unde sa se tina astfel de concerte.

finalul insa, m-a scarbit complet - dupa ce trupa chemase oamenii din fata pe scena si o gramada de pustani topaiau incantati pe acordurile ultimei piese, al carei refren era repetat obsesiv, ca si cum concertul ar fi putut dura pana dimineata, cineva a hotarat ca se cantase mult dupa ora de inchidere. niste bodiguarzi acefali inconjurasera scena si priveau neajutorati multimea fericita care topaia pe ea. daca la inceput am crezut ca se simt depasiti numeric si neajutorati pentru ca ar fi vrut sa fereasca trupa de public, am priceput ca de fapt se agitau pentru ca voiau sa se care acasa, deci sa ceara terminarea concertului. pentru ca nu puteau da nici publicul jos de pe scena, nici ajunge la trupeti, au hotarat ca metoda cea mai eficienta si "respectuoasa" este sa taie curentu' pe scena.
pai ba, nici in cluburile de karaoke din fund de orasel minier nu se face o asemenea chestie! cat de gros v-a crescut soricu' pe obraz sa va permiteti asa ceva si sa va mai si postati in grup in fata scenei facand semne de autostopisti sa se care publicul - ala din contributia caruia sunteti platiti, apropo?! ce, aveti metrou de prins la ora doispe sau o sa vi se transforme capatanile in bostani si in exterior, ca de continut ne-am lamurit deja? ma bucur ca lumea i-a taxat fluierand si scandand "ceausescu - pcr".

muriti, ba!

preaching to the choir

promisesem eu zilele trecute ca salvez economia mondiala, vaccinez vacile nebune si postez numai chestii frumoase - ei, dupa ce m-am gandit un pic mai bine am ajuns la concluzia ca de fapt n-am cum sa ma tin de cuvant, poate numa' daca am sa imi traiesc restul vietii castigand la loto si calatorind prin lume, in timp ce clive owen alearga dupa mine cu un termos cu ceai de iasomie. dat fiind ca lucrurile stau cu totul altfel, am sa intorc rahat cu lopata in rand cu restul lumii platitoare de chirii, intretinere sau rate si am sa ma bucur atunci cand am ocazia.

in general, imi vine foarte greu sa ma bucur in momentul in care mi se intampla ceva bun - raman pe jumatate circumspecta, cam cum facea pisica mea cand i se intindea o bucata de sunca. parca merit, evident ca merit, ca doar sunt o bestie egoista, dar totusi, care-i faza? sau poate sunt mereu cu un pas in urma si avansez cu spatele, ca sa imi pot vedea mai bine sirul de intamplari deja traite, intotdeauna mai colorate, melodice, bine-mirositoare, aromate decat prezentul. oricum, sunt constienta de acest fapt si incerc sa remediez defectiunea.

vorbind de defazari si remedii, in seara asta am fost la concertul de-phazz de la teatrul national, ca sa il mai scot si pe wise grampa din vizuina. grampa stie el ce stie de ii place trupa: a fost un concert despre care nu se poate vorbi decat la superlativ. tipul care a gandit muzica e genial, canta cu niste instrumentisti desavarsiti, iar cei doi cantareti stiu cum sa isi incalzeasca publicul.

mi se intampla foarte rar sa pierd notiuna timpului, de obicei in doua situatii: cand nu dorm cu zilele ori cand traiesc o experienta absolut fascinanta. cele aproape doua ore de concert le-am trait ca pe maaaxim o jumatate de ora. imi place sa cred ca in astfel de momente ce se sustrag tiraniei timpului sterpelim o ora in plus de viata. sa ne intelegem, viata nediluata de nimic gen rate, serviciu, digestie, atitudine posaca si lenta ramoleala. viata dintr-aia de soi, pe care ai vrea sa o pastrezi intr-o sticla si sa scoti dopul numai la ocazii speciale, si atunci sa inspiri adanc din gatul sticlei si sa te ametesti instant.

evident ca grampa a fost extrem de fericit ca a fost dus la de-phazz, drept pentru care a executat aproximativ corect partitura tobelor pe genunchiul meu stang pe toata durata concertului, improvizand cinele din marginea scaunului din fata. a fost o seara grozava.

pentru mine muzica buna inseamna acea combinatie de armonii si sunete care iti poate induce ori o stare de cvasi-transa ori o emotie puternica sau senzatii fizice concrete: piele de gaina pe brate, tremur in picioare, stomac strans. de-phazz nu m-au dus acolo, insa mi-au creat o stare de confort si de bine ca un strudel cu mere aburind pe-o farfurie intr-o casa calda si luminoasa in care te intorci dupa o plimbare prin ploaie cu bocancii plini de apa. aham, cam asa.

next stop: tricky.

doar partea frumoasa

in ultimele saptamani m-am cam complacut in postari emo si imi cer scuze pentru asta. de foarte multe ori un blog devine un fel de jurnal public, in care esti tentat sa arunci si tot felul de mizerii si trairi care nu degeaba ar trebui sa ramana in cap si atat.

de maine incolo se schimba placa.

image-association tests

desi nu mai sunt o noutate din iulie, tin sa ma iau de fotografiile publicate pe spatele pachetelor de tigari. da, fumatul e un obicei cat se poate de prost si de periculos si da, oamenii reactioneaza mai bine la imagini decat la cuvinte, asa ca imaginile potrivite chiar vor avea efectele scontate daaaaaaaar..... sunt imaginile aparute la noi cele mai bune exemple?

unele din pozele astea mi s-au parut atat de abstracte, incat ori imi umpleau imaginatia de frisoane artistice ori ma faceau sa ma simt ca la psiholog, interpretand imagini-metafora. (ball! food!)

asadar puneti-va ochelarii de psiholog imaginar pe nas. eu deja m-am trantit pe canapea si va povestesc ce vad in pozele de mai sus:

1. in prima imagine, cucoana cu caruciorul incearca sa recreeze videoclipul piesei "burden in my hand". desertul din spate e extrem de colorat, insa arid si amenintator - probabil o imagine stilizata a vietii. tanti poarta negru fin'ca asa purta si chris cornell, pe care intentioneaza sa il ajunga din urma si sa il puna sa-i plateasca pensie alimentara pentru copilul invizibil din carucior.

2. in poza cu tigara indoita ma impresioneaza din nou fundalul cenusiu, care imi sugereaza viata in mediul urban. inteleg ca traiul acesta face extrem de bine la flexibilitate, pentru ca tigara aia face podul de sus perfect - recunosc, cu incalzire, ca e pe jumatate fumata, dar asta conteaza mai putin. pe viitor, am sa evit sa mai cumpar tigari cu imaginea asta pentru ca nu ma prea omor dupa exercitii fizice si ma simt oricum prea batrana sa fac building jumping.

3. inteleg de la doamna asta in spatele careia rasare un craniu plin deasupra unei mari acide ca daca te speli pe cap si iti pui o masca pe fata, dupa care scoti capul pe fereastra, vei da nas in os cu fantoma lu' tata lu' hamlet. el, acum un schelet, iti va spune cu o voce cavernoasa ca "fuuumaatuuul provoaaacaaaa imbatraniireeaaaaa teeenuluuuuiiii, iinnn paaaraaanteezaaaaa aaa piieeelliiiii". de unde doamna va deduce ca lu' tata lu' hamlet i-au cam placut trabucurile...

4. stiti, domnu' psiholog, daca vedeam poza asta cand eram mica as fi avut ceva cosmaruri, dar cu siguranta ca azi dantura mea ar fi fost perfecta si nemaipomenit de alba de la cele 10 periaje zilnice pe care le-as fi practicat. eu propun sa o punem pe cutiile de bomboane sau pe ambalajele de ciocolata!

PS: voi ce vedeti?

exercitiu

ieri am lenevit in balta calduta a inertiei (si mi-am si luat suturi pe chestia asta de la ruki), dupa care mai spre seara am zacut intr-o vizuina improvizata din paturi, unde incercam fara succes sa ma ascund de o durere de cap sinistra.

azi am o gramada de locuri unde trebuie sa ajung si pentru ca va trebui oricum sa dialoghez cu vreo trei casierite, o vanzatoare si o farmacista, mi-am propus si un mic exercitiu de tratare a excesului de politete de care v-am mai povestit - evident, asta nu insemana ca o sa tip, o sa bat din picior sau o sa grohai ordine, insa daca formularile mele respectuoase vor primi un raspuns scos din extremitatea puturoasa a corpului, it's on.

new gig in timisoara

azi nu

azi nu mi-am auzit ceasul desteptator de dimineata. dup-aia s-au luat si apa si lumina cand eram pe la jumatatea operatiunii de spalat pe cap. ceva mai incolo nu imi gaseam nicicum doua sosete de acelasi fel si, de nervi, inaintasem atat de mult in interiorul dulapului ca mai-mai ca puteam vedea narnia dupa un palton. liftul era defect si la parter am dat de una din batranelele din cub, care era intr-o mare forma si avea chef de vorba. aveam destul de multe motive sa cred ca tot universul conspira impotriva mea. alergand spre lucru insa, depaseam in graba oameni, caini si intersectii, pana cand m-am trezit ca lasasem in urma si frustrarile matinale.

asadar, azi n-am sa ma mai enervez nici de tampeniile mele nici de tampeniile celorlalti. azi n-am sa ma mai gandesc ca viata trece de multe ori pe langa mine, ca aproape s-au terminat biletele din sectorul a la concertul depeche mode si deocamdata n-am bani, n-am sa fac liste de cumparaturi, n-am sa alerg prin casierii si n-am sa stau la nici o coada, n-am sa imi impun sa nu fumez, nici n-am sa imi umplu mintea cu tot felul de detalii fara importanta.

si atomu' ce-a zis?!

in ultimul an de liceu, dupa ce multa vreme se zvonise ca scapam in sfarsit de harpia care ne mancase ficatii la orele de fizica timp de trei ani, ne-am trezit intr-adevar cu un nou profesor, numai bun de a ilustra zicala "din lacul afuriseniei in putul gandirii".

tipu' asta era un nene inalt si slabanog, cu cearcane adanci sub ochii sticlosi ce te fixau incomod. fin'ca facea yoga si asta-i ocupa tot timpul, ar fi fost mult prea mult pentru el sa ne predea optica din manual, nuuuuuununuunu, el s-a hotarat sa ne povesteasca despre constiinta atomului, sa ne puna sa ascultam muzica meditativa - genul ala de scartaiala aritmica cantata la balalaica, fierastrau si cutii de conserve aruncate pe scari, care suna atat de aiurea incat trebuia sa crezi ca e apsolut geniala, numa' tu esti prost si nu pricepi - si sa ne povesteasca despre experientele lui de yoghin nereusit (am sa presupun ca daca arati malnutrit si cu 20 de ani mai batran decat esti, desi in teorie calea pe care o urmezi ar trebui sa iti garanteze un aspect sanatos si vitalitate superioara muraturilor de rand, inseamna ca ai imbulinat ceva in practica)....
din cauza ca profesorul asta se incapatana sa ne povesteasca bazaconii, orele lui erau un fel de pauze prelungite in care lumea citea ziare, mai tragea cu urechea la ce povestea el sau mai trimitea biletele cu talpa de pe tavan, etc.....

dialog-sceneta la una din orele astea:

profu', cu obisnuita mutra de mad scientist: "stiti, eu am un mentor, pe care l-am cautat multa vreme si pe care intr-un final l-am gasit... el este atat de important pentru mine, incat uneori ma duc la el, il imbratisez si ii spun: 'te iubesc!'"
o colega din spatele clasei - trecand prin faza romantica/ siropoasa a adolescentei - il intreaba cu emotie in glas: "si el... el va raspunde ca va iubeste?"
colegul meu de banca ridica varful nasului din ziar: "de jena, probabil"

do not try to outdrink funny looking people

conferinta pe tema invatamantului romanesc se tinea intr-un hotel din sinaia care putea gazdui un numar mare de profesori veniti din toate colturile tarii. cursurile fusesera structurate si predate de doi scotieni extraordinari, flancati de doua domnisuare-translator care sa le faciliteze comunicarea cu publicul.

ca la orice conferinta de acest tip, oamenii venisera din mai multe motive: in excursie la munte, sa se plictiseasca in timpul cursurilor, sa discute verzi si uscate in pauzele de masa si, in ceea ce-i priveste pe unii dintre ei, sa incerce sa isi imbete profesorii, ca doar daca sistemul de invatamant din tara e deficitar, cel putin la baut sa-i intrecem pe scotieni, ce ma-sa mare!

vineri seara. ora opt. ultima sustinere a zilei tocmai se incheiase si pe cand ieseau bietii scotieni din sala au fost inconjurati de vreo sapte profesori tineri care, mai prin semne, mai prin trei cuvinte intr-o engleza chinuita i-au sechestrat la o masa in holul hotelului, sa le arate ce-i aia palinca ardeleneasca si sa le ezplice cat de buna-i pruna fermentata fata de posircile maltuite din scotia.
una din domnisuarele translator, care intamplator eram io, se tarsaia cu entuziasmul caracteristic si creierul terci dupa cateva ore de tradus catre liftul hotelului, amplasat - evident - in hol, langa masa apocalipsei. n-apuc io sa apas butonul de la lift cand aud:
- monica, wait. could you please come here and translate our discussion with these fine gentlemen?
dau ochii peste cap, dupa care ii intorc spre masa, unde ii vad pe bietii scotieni, unul catre 50 de ani, celalalt avand 60, sechestrati de sapte zdrahoni ranjitori care agitau vesel doua bidoane, unul cu vin, altul cu palinca, umpland de zor pahare luate de la sala de mese. evident ca mi s-a facut mila de ei. erau niste oameni extrem de bine educati si de politicosi, cu care apucasem sa ma imprietenesc pe parcursul proiectului.
ajung io la masa, iau loc pe un fotoliu pe care mi-l impinsese unul dintre ranjitori si astept rabdator sa inceapa tirada clasica de intrebari penibile:
-no, cum va plac romancele?
-well, we're married men, but this doesn't mean we don't appreciate the wonderful women working on this project. we're very grateful to be helped by them.
astia stramba din nas.
-da' palinca ati mai beut? las' ca stim noi ca nu, ca voi aveti whisky, da' aici in romania se bea palica. ea-i tare buna, asa ca sa bem!
si agita ei paharele in aer, cand unu' se prinde ca eu nu am nimic in fata. ma evalueaza ranjind: "micuta asa, la costum. ia sa fac eu o poanta proasta."
-stati, ba, nu beti, ca nu i-am turnat nimic la domnisuara!
-as prefera sa nu beau, multumesc.
- nu se poate, domnisuara! noi am adus palinca minunata de la noi, din ardeal, si trebuie sa gustati! zice asta cu gura pana la urechi, turnandu-mi in pahar cantitate dubla fata de cat turnase celorlalti (adica in jur de trei degete), dupa care mi-l intinde fals indatoritor.
il iau cu fata inexpresiva printre hlizelile si chicotelile celorlalti zdrahoni. ma uit in jur si zambesc.
- sa traim! zic, dupa care duc paharul la gura si il golesc teatral dintr-o singura inghititura.
chicotelile amutesc pe loc. ochii zdrahonilor se fac cat cepele. falcile atarna. eu inghit in sec din cauza valului de caldura din gat, dar il reprim rapid. e randul meu sa ranjesc.
- si eu sunt din ardeal.
pauza admirativa, urmata de strigate de veselie: "e de-a noastraaaa!!!" [restekpa]
profit de ocazie ca sa le multumesc de bautura, astept sa goleasca paharele toata lumea, dupa care trag de scotieni si le spun astora ca seminarul incepe devreme si e tarziu. unul din scotieni, cel mai cumpatat, ia si el liftul. celalat a ramas, iar a doua zi a ajuns la conferinta doua ore mai tarziu, cu o fata evident suferinda.

nota: as vrea sa-i multumesc lui denisoiu pentru antrenamentul care mi-a permis sa marchez acest onorabil 1 la 0 in deplasare. :)

denis zice...

o masa pentru nefumatori intr-un bar plin de fum este echivalentul spatiului rezervat oamenilor care nu fac pipi in apa dintr-o piscina publica

dog stories

azi am pornit spre lucru ceva mai devreme decat de obicei si pe bulevard era destul de gol. prin pacla diminetii inaintam eu, ascultand muzica la casti si, de la prima intersectie, un caine boschetar cu pete negre, care m-a insotit multa vreme, probabil sperand sa primeasca ceva potol. dar n-aveam ce sa-i dau. mergeam inainte, incercand sa ii evit privirea miloaga.
abia la un moment dat m-am prins ca probabil isi facea si el plimbarea de dimineata - facea cativa pasi, se uita in sus la mine - eu il scarpinam pe scafarlie aprobator. si tot asa.
si-a pierdut insa orice urma de interes fata de mine cand am ajuns la o shaormerie in fata careia mai statea un caine gras ce-si exersa privirea de caprioara pe bucatar. bros before hos, man...

imi amintesc ceva asemenator din vremea liceului, cand intr-o seara tarzie de noiembrie ma intorceam de la plimbat aiurea prin oras. ca sa ajung de la cetate acasa trebuia sa traversez un parculet, mai apoi sa merg de-a lungul unei strazi inguste care se termina langa un cimitir. de aici coteam la stanga, coboram de-a lungul cimitirului si intram in sfarsit pe strada unde locuiam.
si cum trec eu de parc intru pe strada ce dadea inspre cimitir. era intuneric, frig si se lasa ceata. nu umbla nimeni pe strada, nici nu auzeam masini sau sunete familiare de prin casele din jur. era atat de liniste incat auzeam ecoul propriilor pasi reverberand de zidurile caselor. in fata vedeam in lumina galbena si tulbure a stalpilor electrici poarta cimitirului, un colt din biserica de lemn, capela si o ladita in care sclipeau cam anemic cateva lumanarele aprinse. constatand eu toate acestea, mi-am zis ca ar fi mai bine sa grabesc pasul si sa ajung odata pe strada unde locuiesc, care e cat de cat mai populata, si nu de locatari linistiti ca astia din jurul bisericii.
dau coltul spre stanga, pregatindu-ma sa cobor in graba, cand simt brusc ca imi lovesc piciorul de ceva. sar un pas inapoi si scot un sunet nearticulat. aratarea de care ma lovisem face si ea un pas inapoi si scoate o schelalaiala speriata - era un caine mic si amarat rau, probabil la fel de surprins sa dea neasteptat peste cineva pe vremea aia sinistra. brusc, mi s-a facut tare drag de cainele asta, la fel de tembel ca si mine. m-am aplecat sa il mangai. inca mai tremura - poate de frig sau poate din cauza ca se speriase. mi-as fi dorit sa am crantanele de caini prin buzunare. dar n-aveam, asa ca l-am scarpinat eu ce l-am scarpinat cateva minute, dupa care am pornit fiecare mai departe in pas grabit.

oda pasajului in renovare de la universitate

Cine-a pus gresie-n drum,
Tre' sa fi fost cam nebun,
Ca se lasa cu cadere,
Cu-njurat si cu durere.
Ala n-a fost om ca mine,
De-a crezut ca iese bine.
La iarna cand jegu-i mare
Va fi si mai terminare:
S-o urla cu mic cu mare
Pe cand s-or rupe picioare.
Cine-a mers si-alunecat
Prin pasajul de, aaa, minunat,
Zice tot cum cant si eu:
"Muriti, mai!"

era bizareria aceea de ora sase, cand afara se intuneca si langa metrou se inghesuie barbati cu sepci si femei cu posete si plase de plastic, stindarde ale omului muncit, obosit, acrit.
copilul plange pentru ca se sufoca in hainele groase de lana, in grija materna care-i atarna in jurul gatului si-i acopera urechile si gura, si-l impiedica sa respire in vagonul cald cu geamuri opace.
batranul ofteaza pentru ca iese acu' la pensie si nu stie ce sa mai faca de aici incolo. cu sapca bej pe cap, inghesuit in geaca neagra, arata mai trist ca un capat de creion ce nu mai poate fi ascutit, desi un rest de mina ar mai avea.
femeia isterica pandeste cu rautate strainul care se va aventura sa se prinda de aceeasi bara ca si ea, fluturandu-si mana uscativa ca pe un evantai in jurul fetei, ucisa de miros si caldura.
inertia momentului termina orice gest la jumatate de drum, inchide gura tuturor celor care privesc podeaua si inspira aerul aproape clisos. pentru acestia, ziua suspendata reincepe la capat de gura de metrou.

dialog

ma duc io toamna trecuta intr-un magazin maaare maaare aproape de casa poporului, ala de nu-i zice cocor, desi e peste drum. partea feminina din mine spumega dupa una bucata rimel.

ajung la un stand cu tot felul de cutii si cutiute, strajuit de o tipa severa cu ochelari cu rama neagra (pentru un plus de inteligenta) si, de cealalta parte, de o blonda cu figura adormita care tocmai facea reclama unui rimel mai yin-yang asa, cu capat alb si capat negru.

zambesc politicos, privesc drept inainte la tipa cu aer de profesoara si-i zic (o sa imi infloresc propriile replici, dar va asigur ca celelalte nu au fost modificate catusi de putin):

- vreau un rimel.
- pai incercati rimelu' asta yin-yang, ca e nou si miiiiinunaaaaat!
- stimata doamna, sunt sigura ca am mai vazut instrumente dihotomice de genu' asta si in alta parte. e aceeasi treaba ca si in cazul celuilalt produs de estetizare a genelor?

tipa sta o fractiune de secunda. vad o strafulgerare in ochii ei si presimt incoltind in spatele lor gandul de a atrage un client printr-o prezentare de geniu si, pe cand blonda spunea "da", profa zice repede "nu!"
- aaa... si care e diferenta?
(tic-tac, tic-tac)
- pai vedeti, la produsul de care ati vorbit.. mai intai dati pe gene cu peria alba, dupa care cu aia neagra la ambii ochi...
- ...?!...
- .. aaa.... pe cand cu produsul nostru, mai intai dati la un ochi cu peria alba, urmata de aia neagra, dupa care treceti la celalalt ochi!!!

ma abtineam cu greu sa nu rad. in minte mi se contura deja o imagine cu greieri multi care taraie a paguba intr-un lan pustiu... dar nu, ea nu glumea, ci se uita la mine gales, sa-i cumpar minunatia.
am multumit si am plecat, sa ma pot hlizi in pace in afara magazinului. deci daca anu' trecut ati fost pe acolo si ati vazut o tipa care radea degeaba de una singura in fata unor scari rulante, io eram aia.

snooze dogg

fin’ca lunea nici macar iarba nu creste, atat randamentul meu de lucru, cat si entuziasmul care ma caracterizeaza au coborat sub nivelul marii. ca sa nu mor totusi de plictiseala, am surfat a lehamite pe veveveu in pauza de masa... azi aveam de gand sa imi adaug o noua aptitudine in cv: fluent in snoop speak.

daca nu stii snoop speak, inseamna ca diferenta de varsta si mentalitate intre noi este foarte mare (avantaj: tu ), da' pun pariu ca daca te gandesti bine, trebuie sa-l fi auzit pe snoop dogg zicand macar o data "shizzle, nizzle, o-kizzle" sau alte izzle-uri.

nu dispera, ca nu e greu de invatat - snoop speak e un fel de pasareasca: daca in romana adaugi dupa fiecare silaba litera “p” si vocala silabei respective, in snoop speak, regula generala este sa adaugi "izz" dupa penultima consoana din cuvant. desi in mod normal ideea e sa pastrezi restul cuvantului nealterat, s-au impamantenit si anumite exceptii, probabil datorate aburilor de alcool si norilor de fum care invaluie artistii mistici ai hip-hopului: "sure" ar fi trebuit sa fie "sizzure", da' a ajuns "shizzle" (desi uneori mai poa' sa insemne si ce-ar fi trebuit sa fie "shizz(n)it"), dupa cum si "nigga" ar fi trebuit sa fie "nizzigga", insa a esuat trist in "nizzle" ca o balena gravida la mal...

habar n-am de ce snoop dogg si juma’ de planeta dupa el au ajuns la concluzia ca este genial sa spui snizzoop dizzog, dar fo' shizzle ca m-as cracana de ras sa aud “paparapazipitiipii” rostit cu atitudine degajata de ghetou da bucuresti.
PS: cine scrie in engleza poa’ sa intre pe gizoogle.com, sa isi traduca blizzogu’ sau myspizzaceu’ in snoop speak.

inchei aici interventia educativa a zilei.
fo’ shizzle, my nizzle!

later edit: I'd like to credit da wizzle grampizzle for da drifted whizzle shizzle...

ma enerveaza zilele astea fenomenul generalizat de trivializare a oricarui fel de idee sau actiune care zgaltaie balamelele zilei rand, aia cu cafea dimineata, cel putin doua ore pierdute pe drumuri, munca imbecilizanta, bere seara si somn dupa.
prea multi oameni obisnuiesc sa se intalneasca prin baruri doar pentru a depana aceleasi nesfarsite povesti cu colegi de lucru intotdeauna naspa, sefi aiurea si neveste frigide, dupa care sa isi mai zica vreo doua bancuri rasuflate si sa constate intr-un final ca viata e de cacat.
viata nu exista independent de tine si cel mai probabil ti se pare de cacat fiindca nu esti in stare sa te bucuri, sa te enervezi sau sa te intristezi cand trebuie.
azi ti s-au cacat in cap la lucru vreo trei superiori? bine ai facut ca nu ai ripostat in nici un fel, tu ai de promovat. mai bine apuca de fund chelnerita de 17 ani care tocmai ti-a adus berea la masa sau pocneste un individ care sta prea aproape de tine. iti implineste copilu' sapte ani da' tu esti la lucru, ca vrei neaparat sa iti termini lucrarea inceputa. foarte bine, dar sa nu te astepti la prea multe vizite din partea lui cand o sa fii batran si-o sa ai tot timpul din lume sa-l astepti. pe langa tine o sa treaca, poate, pe strada o femeie frumoasa cu picioare lungi, mirosind minunat. nu uita sa strigi dupa ea niste imbecilitati obscene, sigur o sa te remarce in felul asta. cand te intalnesti cu prietenul tau ala pasionat de filme, sa zicem, nu uita sa iti zici in gand ca e un bou care n-are ce face cu timpul lui liber, desi tu pe al tau il irosesti golind sticle sau dormind.
din ce in ce mai multe cuvinte isi pierd valentele, sunt saracite de intelesuri. familia, comunitatea, tara sunt niste notiuni depasite, vehiculate poate doar in prag de alegeri, indrazneala inseamna acum nesimtire, frumosul trebuie sa fie neaparat un bun consumabil, erotismul se reduce la pornografie.
si totusi, uite ce am gasit pe net...

old habits die hard

nu stiu altii cum sunt, dar eu, cand ma gandesc la orasul in care am crescut stalker mare, asezat pe o apa limpede si frumos curgatoare, la stalpul hornului de la combinatul din periferiile pe unde mirosea a chimicale de crapau matele si nu numai, la parcul unde ma jucam de-a mijoarca si la alea trei scari din fata blocului de care mi-am pocnit de nenumarate ori barbia alergand, parca-mi salta si acum camesa pe mine..sau ceva de genul asta.

majoritatea oamenilor de acolo sunt cuviinciosi si amabili. asa si-au trait toata viata si nu au nici un motiv sa nu isi invete copiii sa fie la fel. din pacate, sa pleci in alta parte cu un asemenea bagaj de politete nu e neparat cea mai buna idee...

eu fac parte din generatia de copii mai sus-amintita. sunt sinistra: salut pe mai toata lumea, nu vad de ce ar trebui sa ma enervez asteptand la coada la magazin si am injurat atat de putin la viata mea incat daca ma pocnesc cu piciorul de mobila cel mai probabil am sa zic "futu- i!", si asta numa' daca ma doare rau de tot. de asemenea, mi s-a spus la un magazin de paine din bucuresti ca ma comport "ca o englezoaica". imaginea care mi s-a conturat instant in cap a fost a unei gagici imbracate aiurea, beata si molfaind fish and chips unsurosi in fata unui pub, sa-i treaca greata, dar banuiesc ca interlocutoarea de dupa tejghea voia sa spuna altceva. serios.

de fiecare data cand mi-am propus sa injur pe cineva sau ceva in gand mi-am descoperit lacune grave de vocabular si imaginatia imi face pana imediat dupa "futu-i". bun, am zis "fut"- mai departe adaug CE? ok, parca era "mortii ma-sii", dar e cam generic, "bomboanele din coliva" nu mai suna deloc a injuratura, mai ales daca mor de ras, "chilotii (aici banuiesc ca merg iarasi diverse grade de rudenie)' da' e doar pervers si nu suficient de acid...... atunci CE?

un prieten mi-a zis ca daca te gandesti la diverse parti anatomice, injuratura ar trebui sa decurga firesc. pai simpla asociere a injuraturii cu "anatomie" ma face sa reproduc instantaneu pasaje din lectiile de liceu. si atunci cum dracu' suna "fut" langa trompa lui eustachio? jejun? epifize? scafoid? alveole? metatarsiene?!

am apucat totusi sa ma documentez asistand la certurile de pe strada din bucuresti. ce debit verbal, dom'le, ce cascada de metafore, ce asocieri originale, ce... uau, asta n-am mai auzit-o niciodata pana acum!!! ... constat insa ca injuratul este o forma artistica de exprimare si ca nu e la indemana oricui sa injure timp de cel putin zece minute fara sa se repete, fara sa isi piarda elanul si fara sa devina caraghios. o fi parand simplu pentru neinitiati, dar tot asa pare si condusul unui monopost de formula 1 sau coboratul pe o partie de ski cand stai in fata televizorului. arta asta presupune talent, exercitiu, instincte bune. eu n-am nici de unele, nici de altele....

trebuie sa invat sa fiu mai putin politicoasa.

44

“If there is anyone out there who doubts that America is a place where anything is possible, who still wonders if the dream of our founders is alive in our time, who still questions the power of our democracy, tonight is your answer. It's been a long time coming, but tonight, because of what we did on this day, on this election, in this defining moment, change is coming to America."

as vrea sa cred ca undeva in viitorul apropriat vom asista si noi la ascensiunea politica a unor oameni capabili sa inspire si sa convinga populatia ca lucrurile se pot schimba in bine. vreau sa merg sa votez cu sufletul la gura, nu din cauza ca ma simt obligata moral sa aleg intre doua copii ale aceluiasi sistem batran si bolnav. vreau sa stiu ca alegerea mea conteaza, ca drepturile mele sunt respectate si ca sunt reprezentata onorabil pe plan international.

mai vreau sa cred ca am sa traiesc sa vad schimbarea asta si in romania.

comfort zone

am impresia dubioasa ca ma racesc. am devenit extrem de morocanoasa, aria mea de atentie si de interes s-a micsorat cam la un brat distanta, dimineata imi trebuie cel putin o jumatate de ora sa ma conving sa ma ridic din pat si vorbesc monosilabic. sunt, de asemenea, si foarte enervanta, adica mult mai enervanta ca de obicei.

ca sa stresez lumea cat mai putin in momente de genul asta, incerc sa imi creez un fel de comfort zone, in care sa pot zacea pana cand ma simt mai bine. aceasta zona imaginara este calda, moale si ingaduitoare cu trupul meu obosit. e un spatiu mic si luminos, dar are o fereastra mare pe care pot vedea copaci ruginii si case pe acoperisul carora se plimba alene pisici negre. pe langa marul din capatul aleei inclinate coboara ceata, rostogolindu-se in caiere mari ca de vata.

mai am si masuta cu carti langa un divan plin de perne pe care zac fara sa numar orele care trec, ascultand nick cave. din cand in cand scot castane coapte direct dintr-o cutie de lemn cu lacul scorojit, infofolita la randul ei in paturi si perne innegrite de funingine, asa cum vedeam prin oras cand eram mica. imi afund capul in pernele moi, privind printre gene cum scade lumina afara.