in pauza

pentru ca am inceput sa scriu din ce in ce mai rar si fara tragere de inima, m-am gandit ca ar fi mai bine sa iau o pauza.

in pauza se intampla intotdeauna lucruri misto - esti intre ore si minutele alea sunt exclusiv ale tale - sa zaci pe o banca in soare, sa cumperi covrigi, sa-ti bagi mintile-n cap.

am sa revin cu chef de scris si cu piticii de pe creier ordonati intr-un batalion de parada.

rendez-vous cu eliade

in patru anotimpuri:

- in fiecare primavara reiau secretul doctorului honigberger si ma dau de ceasul mortii la final de povestire
- pe 23 iunie rasfoiesc obligatoriu noaptea de sanziene
- in una din serile caniculare de august recitesc la tiganci
- prin septembrie cand ploua si vantul face ramele geamurilor sa scartaie recitesc domnisoara christina, dupa care adorm cu patura peste cap
- iarna in perioada sarbatorilor rasfoiesc tratatul despre istoria religiilor si mor de ras recitind pasajele pe care le subliniasem in clasa a unsprezecea ca fiind deosebit de importante (adica o serie de chestiuni "gotice" precum pregatirea individului pentru marea trecere, intelepciunea sarpelui, cele sapte trepte ale arborelui samanic, transe mistice, etc.etc.etc.)

au!

au copiii intuitie? au. inspiratie? au. da' initiativa? au.
asta rezulta din comentariile pe care le-am citit la ultima postare.

din seria de amintiri de tip 'au', azi am sa va povestesc despre cum am vazut in copilarie luminita de la capatul tunelului (sau lumina becului de la veioza) dupa cateva minute de stat in bezna.
e o povestire din vremuri comuniste, dar nu are legatura cu penele de curent de atunci (despre asta mai tarziu).

asa cum merge ulciorul la apa si senna negocia curbele atat de strans incat iesea din tuneluri cu sigla cauciucurilor roasa, tot asa am alergat si eu cu capul intreg prin camerele apartamentului: pana la un moment dat.

ce-mi amintesc din ziua in care mi-am spart capul aduce destul de mult cu imaginile inregistrate de camere de filmat inainte de accidente: galop, galop, galop, televizorul la care rula un film cu charlie chaplin, o curba prost negociata, caloriferul de departe, caloriferul de aproape, patru elementi, trei, doi, unu...
a, si un parait ca de pepene copt.

dupa asta veioza, usturimea spirtului, ceva care ma facea sa clipesc des din ochiul stang, figurile ingrijorate din jur si, culmea! cealalta camera, in care nu-mi aminteam sa fi intrat.
cateva minute din seara respectiva se evaporasera in neant.
unde am fost eu in timpul asta si, mult mai important, cum s-o fi terminat filmul?