comfort zone

am impresia dubioasa ca ma racesc. am devenit extrem de morocanoasa, aria mea de atentie si de interes s-a micsorat cam la un brat distanta, dimineata imi trebuie cel putin o jumatate de ora sa ma conving sa ma ridic din pat si vorbesc monosilabic. sunt, de asemenea, si foarte enervanta, adica mult mai enervanta ca de obicei.

ca sa stresez lumea cat mai putin in momente de genul asta, incerc sa imi creez un fel de comfort zone, in care sa pot zacea pana cand ma simt mai bine. aceasta zona imaginara este calda, moale si ingaduitoare cu trupul meu obosit. e un spatiu mic si luminos, dar are o fereastra mare pe care pot vedea copaci ruginii si case pe acoperisul carora se plimba alene pisici negre. pe langa marul din capatul aleei inclinate coboara ceata, rostogolindu-se in caiere mari ca de vata.

mai am si masuta cu carti langa un divan plin de perne pe care zac fara sa numar orele care trec, ascultand nick cave. din cand in cand scot castane coapte direct dintr-o cutie de lemn cu lacul scorojit, infofolita la randul ei in paturi si perne innegrite de funingine, asa cum vedeam prin oras cand eram mica. imi afund capul in pernele moi, privind printre gene cum scade lumina afara.