preaching to the choir

promisesem eu zilele trecute ca salvez economia mondiala, vaccinez vacile nebune si postez numai chestii frumoase - ei, dupa ce m-am gandit un pic mai bine am ajuns la concluzia ca de fapt n-am cum sa ma tin de cuvant, poate numa' daca am sa imi traiesc restul vietii castigand la loto si calatorind prin lume, in timp ce clive owen alearga dupa mine cu un termos cu ceai de iasomie. dat fiind ca lucrurile stau cu totul altfel, am sa intorc rahat cu lopata in rand cu restul lumii platitoare de chirii, intretinere sau rate si am sa ma bucur atunci cand am ocazia.

in general, imi vine foarte greu sa ma bucur in momentul in care mi se intampla ceva bun - raman pe jumatate circumspecta, cam cum facea pisica mea cand i se intindea o bucata de sunca. parca merit, evident ca merit, ca doar sunt o bestie egoista, dar totusi, care-i faza? sau poate sunt mereu cu un pas in urma si avansez cu spatele, ca sa imi pot vedea mai bine sirul de intamplari deja traite, intotdeauna mai colorate, melodice, bine-mirositoare, aromate decat prezentul. oricum, sunt constienta de acest fapt si incerc sa remediez defectiunea.

vorbind de defazari si remedii, in seara asta am fost la concertul de-phazz de la teatrul national, ca sa il mai scot si pe wise grampa din vizuina. grampa stie el ce stie de ii place trupa: a fost un concert despre care nu se poate vorbi decat la superlativ. tipul care a gandit muzica e genial, canta cu niste instrumentisti desavarsiti, iar cei doi cantareti stiu cum sa isi incalzeasca publicul.

mi se intampla foarte rar sa pierd notiuna timpului, de obicei in doua situatii: cand nu dorm cu zilele ori cand traiesc o experienta absolut fascinanta. cele aproape doua ore de concert le-am trait ca pe maaaxim o jumatate de ora. imi place sa cred ca in astfel de momente ce se sustrag tiraniei timpului sterpelim o ora in plus de viata. sa ne intelegem, viata nediluata de nimic gen rate, serviciu, digestie, atitudine posaca si lenta ramoleala. viata dintr-aia de soi, pe care ai vrea sa o pastrezi intr-o sticla si sa scoti dopul numai la ocazii speciale, si atunci sa inspiri adanc din gatul sticlei si sa te ametesti instant.

evident ca grampa a fost extrem de fericit ca a fost dus la de-phazz, drept pentru care a executat aproximativ corect partitura tobelor pe genunchiul meu stang pe toata durata concertului, improvizand cinele din marginea scaunului din fata. a fost o seara grozava.

pentru mine muzica buna inseamna acea combinatie de armonii si sunete care iti poate induce ori o stare de cvasi-transa ori o emotie puternica sau senzatii fizice concrete: piele de gaina pe brate, tremur in picioare, stomac strans. de-phazz nu m-au dus acolo, insa mi-au creat o stare de confort si de bine ca un strudel cu mere aburind pe-o farfurie intr-o casa calda si luminoasa in care te intorci dupa o plimbare prin ploaie cu bocancii plini de apa. aham, cam asa.

next stop: tricky.