dog stories

azi am pornit spre lucru ceva mai devreme decat de obicei si pe bulevard era destul de gol. prin pacla diminetii inaintam eu, ascultand muzica la casti si, de la prima intersectie, un caine boschetar cu pete negre, care m-a insotit multa vreme, probabil sperand sa primeasca ceva potol. dar n-aveam ce sa-i dau. mergeam inainte, incercand sa ii evit privirea miloaga.
abia la un moment dat m-am prins ca probabil isi facea si el plimbarea de dimineata - facea cativa pasi, se uita in sus la mine - eu il scarpinam pe scafarlie aprobator. si tot asa.
si-a pierdut insa orice urma de interes fata de mine cand am ajuns la o shaormerie in fata careia mai statea un caine gras ce-si exersa privirea de caprioara pe bucatar. bros before hos, man...

imi amintesc ceva asemenator din vremea liceului, cand intr-o seara tarzie de noiembrie ma intorceam de la plimbat aiurea prin oras. ca sa ajung de la cetate acasa trebuia sa traversez un parculet, mai apoi sa merg de-a lungul unei strazi inguste care se termina langa un cimitir. de aici coteam la stanga, coboram de-a lungul cimitirului si intram in sfarsit pe strada unde locuiam.
si cum trec eu de parc intru pe strada ce dadea inspre cimitir. era intuneric, frig si se lasa ceata. nu umbla nimeni pe strada, nici nu auzeam masini sau sunete familiare de prin casele din jur. era atat de liniste incat auzeam ecoul propriilor pasi reverberand de zidurile caselor. in fata vedeam in lumina galbena si tulbure a stalpilor electrici poarta cimitirului, un colt din biserica de lemn, capela si o ladita in care sclipeau cam anemic cateva lumanarele aprinse. constatand eu toate acestea, mi-am zis ca ar fi mai bine sa grabesc pasul si sa ajung odata pe strada unde locuiesc, care e cat de cat mai populata, si nu de locatari linistiti ca astia din jurul bisericii.
dau coltul spre stanga, pregatindu-ma sa cobor in graba, cand simt brusc ca imi lovesc piciorul de ceva. sar un pas inapoi si scot un sunet nearticulat. aratarea de care ma lovisem face si ea un pas inapoi si scoate o schelalaiala speriata - era un caine mic si amarat rau, probabil la fel de surprins sa dea neasteptat peste cineva pe vremea aia sinistra. brusc, mi s-a facut tare drag de cainele asta, la fel de tembel ca si mine. m-am aplecat sa il mangai. inca mai tremura - poate de frig sau poate din cauza ca se speriase. mi-as fi dorit sa am crantanele de caini prin buzunare. dar n-aveam, asa ca l-am scarpinat eu ce l-am scarpinat cateva minute, dupa care am pornit fiecare mai departe in pas grabit.