what has been seen cannot be unseen

si daca tot suntem noi in prag de sarbatori si scrisesem acum vreo doua postari ca am o problema cu preotimea, am sa va povestesc cum a inceput toata treaba.

aveam in jur de cinci ani la vremea respectiva. ca un copil nascut in timpuri comuniste, nu prea servisem eu biserica intre mersul la gradinita si julitul de coate prin fata blocului. bunica mea, in schimb, care incepuse sa vina iarna pe la noi sa aiba grija de mine (habar n-avea in ce se baga), isi dorea foarte mult sa vada casa sfintita de sarbatori.

intr-o seara imediat dupa craciun suna cineva la usa si bunica merge sa deschida. ma agat si eu de fustele ei si ma postez in fata usii. deschide. ridic capul mult in sus ca sa ajung la fata persoanei uriase care umplea tot cadrul usii. vad urmatoare chestii (aici ar merge o coloana sonora de la un film de groaza): sutana preoteasca neagra pana in pamant si haina aurie pe deasupra; o barba neagra, deasa si lunga pana la piept; un manunchi de nuiele intr-o mana, o cruce mare in cealalta; un personaj mai micut undeva in penumbra cu un fel de castron in care ar fi putut fierbe copii mici.

omul din prim-plan deschide gura si incepe o cantare asurzitoare. eu tip la randul meu. toate povestile pe care le stiam cu muma padurii si capra cu aia trei iezi care au fost fraieri si au deschis usa lupului mi se invalmasesc prin cap, cristalizandu-se in aceasta unica imagine de cosmar din cadrul usii. the horror.....

o iau la goana pe hol, galopand cu viteza luminii inspre baie. ma inchid. nu zic nici pas, ca iedul ascuns in horn care tace ca pestele si tremura ca varga de frica. dar, vorba lui creanga, frica-i din raiu, sarmana. pana la urma dau de mine mama si bunica-mea, ma aduc nas in nas cu nenea mare si fioros, care ma uda pe cap si-mi face cruce.
eu nutresc ganduri crunte de razbunare, ca pisica gasita dupa dulap si imbaiata impotriva vointei ei...