dulciuri comuniste

imi amintesc cu mare placere de caramelele comuniste.

caramelele astea erau inchise la culoare si atat de tari si lipicioase ca ar fi putut scoate plombe, insa cu atat mai provocatoare - imi amintesc si acum ca imi lua cam intre 30 de secunde si un minut (cu alea incapatanate) sa cojesc hartia cerata in care erau invelite si de care se lipisera. dup-aia, ma apucam sa rontai cu precautie, incalzindu-le in gura pana cand ma incumetam sa imi infig maselele in masa cleioasa. erau atat de tari incat oricum nu reuseam sa le rup in doua, in schimb ma distra cum imi pocneau falcile dezlipindu-se din caramea. dupa doua caramele imi amortea intreaga gura, dar incercam o senzatie de glorie desavarsita, de parca as fi cucerit everestul.

cativa ani mai tarziu mi-am amintit de ele si am intrat prin magazine intreband de caramele. am cumparat mai multe sortimente dar - blasfemie! - am descoperit cu oroare ca noile caramele aveau o culoare de capuccino, aroma de lapte si erau atat de moi incat se topeau in gura.
"da' din alea comuniste nu se mai fabrica?" am tot intrebat eu cu voce indurerata vanzatoarele care ridicau din umeri. "acum se fac dulciuri bune, nu ca pe vremea aia....." imi raspundeau.
dar ce stiu ele? nici o caramea din cele care se produc azi nu va putea detrona in mintea mea minunatiile rupatoare de dinti cu care m-am delectat in copilarie.