pelteaua zilei

mi-am propus sa incerc mici experimente care sa schimbe un detaliu - cat de mic - al rutinei zilnice.
ieri am ales sa ma intorc acasa pe bulevard fara sa ascult muzica.

incepuse sa ma enerveze starea de izolare artificiala pe care o creasem cu ajutorul castilor: uite lumea, nu e lumea. adica e, dar o percepeam ca pe o lume interioara, si n-am nici un chef sa cred ca lumea mea personala arata fix ca bucurestiul pe aglomeratie, chiar daca individul balos care da din gura in directia mea a ajuns in mod accidental si caraghios sa-mi decare is this some kharmic-chi love thing happening here baby or what? sau ca politistul care dirijeaza traficul si da din maini furios le zice de fapt pietonilor naravasi: 1,2, 1,2, yo check this out, it's the jump off right now! I want everybody to put your work down, put your guns down and report to the pit... io nu ma duc niciunde cand imi spune cineva, sa fie clar!

...asa ca am plecat de la lucru fara casti in urechi, m-am murat prin vant si ploaie si am descoperit, surpriza! bulevardul pe care ma plimbam zilnic fara sa il vad.
ce-am vazut?
una din firmele de pompe funebre pe langa care trec are decoratiuni de craciun in vitrina.
un om cu figura de muncitor cara in spate pe post de geanta o husa de chitara stagg, care atarna bleg pe fasul ud. banuiesc ca baiatul lui nu va aprecia deloc gestul.
in februarie se reia piesa podu' cu malaele. (plangeti? nu mai plangeti, nu mai plangeti.. radeti?! nu mai radeti, nu mai radeti...)
un politist care dirija circulatia intr-o intersectie aglomerata pe ploaie il bate oricand la cur pe chuck norris - am vazut o secventa pe care john woo ar fi filmat-o in enshpe mii de cadre cu incetinitorul: pac! unu' intr-o masina voia sa traverseze intersectia pe rosu, desi coloanei i se indicase sa se opreasca - pac! cum individul nu dadea semne ca ar vrea sa reduca viteza, politistu' a saltat rapid din trei pasi in mijlocul strazii, taind aerul cu mana stanga si scotand fluierul din buzunarul impermeabilului asa cum numai un samurai si-ar scoate sabia pentru decapitari. pac! masina opreste franand atat de brusc incat m-as fi asteptat sa-i vad rotile din spate in aer.

all in all a great day...for science!

dust bunnies

in ianuarie peretii se infiltreaza cu nimic. oamenii dorm mult. batraneii se tem de ceata, asa ca o traverseaza precaut cu plasele de piata in mana. claxoanele au amutit pe strada si doi grasani au intrat in hibernare asezati la masa unui fast food. nici eu n-as mai iesi din casa pana in martie.

observ insa ca pe poarta blogrollului meu au rasarit ciuperci. cozile lungi si si subtiri imi sugereaza ca si acolo absenta s-a tot prelungit nemotivat. asadar, ce facem, domnilor si duamnelor? mai scriem? mai bem? mai stam?

oaia din baie, cainele de pe balcon

viata e plina de un neprevazut atat de neprevazut incat te poti trezi oricand cu oaia unor cunostinte in baie pentru o noapte (asta mi-a povestit o colega de lucru) sau cu un sobolan sub aragaz (dupa cum le va spune grampa nepotilor). am ajuns sa cred ca boturile de cai care se itesc pe balcoanele blocurilor de langa unele sate (am vazut si io asa ceva) sunt o modalitate ghidusa prin care natura iti face cu ochiul, luandu-ti civilizatia la misto.

la o adica, urbanitatea relativa in care ne complacem este doar cu un pas in fata gospodariilor satesti. cum va veni o criza de gaze sau o penurie de mancare in supermarketuri, cum ai sa vezi oameni spargand lemne in fata blocului sau plimband porcu' in lesa, ca deh, azorel nu ar fi la fel de gustos.

acestea fiind spuse, am sa va povestesc despre intalnirea mea de orasean nepriceput cu mama-natura sub forma unui catel abia fatat in fata blocului intr-o dupa-amiaza de vara.

cand mama-natura te cheama sa iti faci datoria si mai si schelalaie de ar putea trezi si vecinii din varful dealului de langa bloc (unde e un cimitir), e cazul sa raspunzi cu promptitudine si sa ai la indemana un prosop in care sa extragi aratarea cu ochi lipiti din iarba deasa si uda (ca ploua afara). dup-aceea, mama-natura o sa aiba grija sa te treaca prin tot felul de incercari initiatice, ca de exemplu sa te trezeasca din trei in trei ore ca sa-i dai tainul de mancare alienului fara blana, mai intai cu pipeta, dup-aia cu biberonul, dupa care cu pireuri si tot asa pana la mancare solida. sau sa te puna in situatii penale la farmacie ("vreau un biberon" "cat de mare e copilul?" "cam de-o palma si invata sa latre"). sau sa te umple de mizerii din toate orificiile posibile cand ti-e lumea mai draga. si la sfarsit sa iti rupa inima in doua, patru, douaspatru cand trebuie sa te desparti de aratarea care are deja ochi si dinti de lapte, dar merge sa traiasca la oameni care au casa, curte, tot tacamul...

vine o prietena de-a mamei in vizita in perioada in care inca nu facuse ochi:
- ce animal dragut! e porc de guineea?
mama zice ca nu, ca e caine, eu ma reped spre el sa-i pun mainile pe urechi, ca nu care cumva sa creasca un complexat ca noi astialalti de la oras.

si acum, sa fugiiiim!!! :)

ati auzit probabil ca 19 ianuarie ar fi cea mai nefericita zi a anului. mie nu mi s-a parut mai deprimanta decat oricare alt inceput de saptamana. as lua stirea asta in serios doar daca as crede ca pornind de la un anumit set de premise nu pot ajunge decat intr-un singur loc.
dar cine a decretat ca racit, cu portofelul gol si bantuind prin noptile inca lungi nu poti fi fericit?

"Der Ball ist rund, das Spiel dauert 90 Minuten. Soweit ist alles klar. Alles andere ist Theorie. Auf geht's!"

azi

in schimb, m-am trezit cu senzatia neplacuta ca am uitat ceva.

stiti si voi cum e: te trezesti buimac, dormi inca in picioare, asa ca iti incepi ritualul de imbaiat si imbracat parcurgand fiecare etapa incet, sperand sa nu uiti nimic, ca nimeni nu vrea sa te vada pe strada in palton si papuci de casa, de exemplu. esti pe picior de plecare, oglinda iti zice "e in regula, cara-te", dar ceva nu e bine. te pipai prin buzunare dupa chei si portofel, te invarti aiurea prin hol simtind ca ai uitat ceva. dar ce?

cand pleci prima data la drum uiti de o gramada de lucruri, desi cari dupa tine prea mult bagaj. in timp, inveti sa te rezumi la strictul necesar. de fiecare data cand mai elimini ceva din acest strict necesar, iti spui ca asta e ultimul lucru de care te poti lipsi, ca restul este esential confortului tau. asa ca iti cari in continuare in spinarea de melc obosit o gramada de inutilitati. urmatoarea calatorie iti va arata ca te poti lipsi si de aia si ailalta, pana cand constati cu surprindere de cat de putine lucruri ai nevoie pentru a fi fericit.

am uitat ceva. ce?

anu' asta

... am sa implinesc 26 de ani si habar n-am ce sa cred in legatura cu asta.

cand am implinit 18 ani am zis ca nu e chiar cum ti se spune in carti si filme ca ar fi, da' bine ca pot bea cat alcool imi pofteste inima prin baruri si ca plec la facultate in alt oras. la vremea aceea, asta era un lucru bun.

cand am implinit 21 de ani am simtit ca toata treaba m-a luat cam pe nepregatite, dar am sa pot bea cat alcool imi pofteste inima prin baruri si in america. in continuare, asta era un lucru bun.

anul trecut mi-am amintit de parerea pe care o aveam in liceu despre varsta de 25 de ani: ca esti matur si destept, ca stii ce vrei in viata si pasesti cu incredere pe traseul luminos care ti se asterne drept inainte. din fericire, am putut bea cat vin am vrut, si asta a fost cel mai bun lucru al serii.

nu-mi mai fac nici o parere despre cum ar trebui sa fiu la 30. sigur va fi altfel. mi-ar placea totusi sa am pana atunci o pivnita sau macar o camara incapatoare pentru rezervele de vin care sa ma treaca de ziua respectiva.

cum as mai vrea sa merg la un concert blazzaj saptamana asta....

la scoala de ghizi motani nu-ti cer bani
daca ai trei ani si-esti la blana fain
te primesc la mine cu trei mese pe zi
lapte, oase piine, fara moftangii
programul e scurt si deloc incarcat
dimineata ma scoli c-o saritura in pat
si-mi reciti, cit ma spal pe dinti
ce fac in diverse cazuri motanii cuminti
te-nvat cum sa scoti in taina gheruta
cum seduci subtil si duios pisicuta
cum sa miorlai tare sa te bage in seama
cum lenevesti lejer, tihnit, fara teama
cum faci sa te scape din brate pustanul
cum furi nevazut de pe masa ciolanul
cum adulmeci tandru floarea din glastra
cind stai tolanit la fereastra
la scoala de ghizi motani...
motanul perfect toarce rar
la jmecherii ii baga pe toti in buzunar
n-are de lucru niciodata prea mult
si pentru somn are-un cult
se tolaneste drept in pat cind i-e frig
dimineata le da la toti un pupic
si-si infige gheara-n ei cu masura
ca sa aibe mereu ce sa bage in gura
se catara cit poate de sus pe dulap
nu-i lasa totdeauna sa-i puna mina pe cap
cind cere afara e plin de respect
si sta la caldura sub veioza, la bec
toate acestea se-nvata usor,
fara truda nu lovitura,
nu ghiont, nu mustata rupta
daca vrei sa traiesti linistit, la multi ani
vino la mine la scoala de ghizi motani
la scoala de ghizi motanï

BLAZZAJ - scoala de ghizi motani

mi-e lene

de o saptamana intreaga. nu mi-am putut reveni deloc, ba as putea chiar afirma ca starea s-a agravat pe masura ce inaintam in saptamana.

am o multime de lucruri de facut, dar nu reusesc sa fac mai nimic decat in sila. luata de vartejul urgentelor ca de un val de apa jegoasa la pranz in mamaia, dau superficial din maini si din picioare, doar cat sa imi tin capul deasupra.

ieri seara ma simteam la capatul rabdarilor. scarbiciul, ora de mers prin zapada care se intetise, talpa neteda a incaltarilor care ma obligau sa pasesc precaut, mainile inghetate, ritmul orasului, toate ma scoteau din sarite. asa ca am cotrobait prin arhiva de filme cautand un film-pansament. am (re)gasit in the mood for love.

fascinant. finetea detaliilor, cadrele luuungi aproape statice, coloana sonora repetitiva. camera fixeaza minute in sir tablouri cu oameni la masa, strazi inguste, femei in rochii de matase absolut spectaculoase, fum de tigara ridicandu-se spre tavan. in lumea asta nimeni nu alearga si nu intra in criza de timp. se vorbeste putin. gesturile sunt de o lentoare seducatoare. graba nu-si are locul aici.

dupa o jumatate de ora uitasem de ce m-am simtit prost toata ziua. as fi vrut totusi sa fumez o tigara.

...but I want to push the button!

praga nu duce lipsa de turisti - sunt atat de multi si atat de colorati incat ajunsesem la un moment dat sa ma intreb unde naiba s-a ascuns populatia autohtona in marea de rusi, italieni, japonezi, spanioli, etc.etc.etc.

daca la prima vedere masa de turisti e compacta, o privire mai atenta iti va spune mai multe despre nationalitatea indivizilor inainte ca ei sa caste gura. de exemplu - vezi o tanti platinata, imbracata in blanuri cu buline si super tencuita cu farduri: sansele ca ea sa fie rusoaica sunt cam de 80%. vezi un tip mititel si negricios cu fularul legat sui in jurul gatului, ochelari de soare sf si sprancene pensate - nu vorbi de macaroane in preajma lui. ei, si cum ma plimbam eu prin piata centrala, intrebandu-ma oare cat de usor poti depista un roman in multime, simt dintr-o data o nevoie urgenta (si deloc metafizica) si caut din priviri cea mai apropiata toaleta.

vad de la distanta cutia ovala care ar putea incorpora cu usurinta ca spatiu vreo 4 bude ecologice de la noi, bag o moneda, invart o maneta si usa de metal se deschide ca in star trek. intru intr-o incapere care concura cu succes o garsoniera confort 3 si ma gandesc cat de fericiti tre' sa fie boschetarii din praga daca pot dormi in asa ceva cu numai 5 coroane.

camera respectiva avea colturile rotunjite, covor de cauciuc, o oglinda mare, chiuveta, wc si cuier. lux, frate. ma uit in sus, sa vad daca se vede ceva prin cerul ferestreeei, prin cerul ovaaaaaal, da' nu era nici o sticla - asadar nici un nor curgator, doar neoane. usa din spatele meu se inchide artistic facand "fasssss", eu ma uit in continuare pe pereti fin'ca maretia camerei imi inhibase puternic vezica. vad eu un semn cum ca o persoana poate ramane in camera maxim 20 de minute. incerc sa alung repede imaginea mentala cu usa deschizandu-se larg in fata unui sir de turisti si cu mine inca tronand in mijlocul incaperii. imi inchei socotelile, ma uit in jur si realizez cu groaza ca nu stiu cum naiba se trage apa. ma uit pe perete in sus, pe langa closet, dau cu mana dupa senzori - nimic desenat, nimic scris, nimic-nimic! ma uit spre usa, unde erau insirate vreo 4 butoane si vad butonul salvator "press here for instructions". il apas cu incredere si o voce extrem de virila imi spune intr-o ceha perfecta sa... ceva.
ma invart ca leul in cusca, imi amintesc de gandurile mele de adineauri - cum depistezi un roman in multime? - injur apasat in gand si ma pregatesc sa ies val-vartej, fara sa ma uit in urma ca sa nu vad priviri mustratoare cum ca animalul nesimtit si frunze de brusturi si asa si pe dincolo (va rog sa ma credeti ca am vrut din toata inima sa trag apa).

ca intr-un sketch prost, ze wize grampa ma astepta in afara cabinei cand a auzit vocea virila si hotarata de care va spuneam, asa ca s-a hotarat sa inconjoare constructia ca sa vada daca n-o mai fi fiind si vreo iesire prin spate. a ajuns inapoi la usa exact pe cand ieseam eu, care i-am suierat printre dinti sa ne caram urgent, mai ales ca intre timp se facuse ditamai coada de asteptare.

ca si concluzie, vreau sa cred ca respectivele closete sunt spalate automat imediat ce ai inchis usa. in caz contrar, am contribuit la imaginea negativa a tarii noastre peste hotare.....

about a girl

in seara de revelion n-am putut sa imi dezlipesc privirea de fata asezata de cealalta parte a mesei. sa fi tot fost ochii albastri migdalati sau parul lung cu suvite drepte-drepte. sa fi tot fost vocea joasa si soptita ori felul in care arcuia buzele cand pronunta cuvintele grijuliu, ca si cand le-ar fi descoperit atunci. vorbea putin, cautandu-si cuvintele in romana. era rusoaica. si avea parul castaniu. de fapt, nu pot sa explic ce era atat de special in legatura cu ea.

am intalnit-o si a doua zi. mi s-a parut la fel de frumoasa, deci alcoolul din noaptea precedenta nu cosmetizase cu nimic realitatea. m-am simtit caraghios cand mi-am dat seama ca o facusem sa rada cu nu mai stiu ce gluma si am mai plusat cu una, bineinteles doar ca sa o vad razand in continuare. arata minunat in negru. avea incheieturile mainilor si gleznele subtiri si eu ma uitam la ea la fel de lung ca in noaptea precedenta. mi-a povestit despre muzica, despre cum nu se vedea pana de curand altfel decat umbland pe strazile orasului cu castile in urechi, despre petreceri trecute pe care ti le amintesti fragmentar a doua zi in timp ce iti bei cana de cafea si fumezi prima tigara a zilei. cum sa nu iti placa o astfel de fata?!

din februarie, o sa fie cea mai frumoasa mama din lume.

praga

peste o apa cu multe poduri am descoperit un oras unde as fi vrut sa ma nasc.

acolo trecatorii vorbesc in mai toate limbile continentului si lumea e vesela. acolo se vand castane coapte, se bea foarte multa bere, se canta jazz pe vapoare iar de pe poduri se arunca sfinti in saci. vanzatorii ambulanti te saluta in limba pe care cred ei ca o vorbesti, strazile sunt pline de pisici, ochiul rade si ficatul plange.

la vara am sa ma intorc acolo.

back in business

vai de sufletul meu populat de strabunici calatori, vai de atavicele mele masele de minte rasarite prin toate colturile gurii...

zilele astea am descoperit cat imi place sa ma trezesc in fiecare dimineata in alta tara. de fapt, sentimentul pe care l-am incercat este foarte aproape de impresia de "acasa", impresie pe care o crezusem uitata de multa vreme, cam din perioada in care am inceput facultatea.
acum as vrea sa tot merg fara oprire.