paine si david bowie

dimineata am trecut pe langa un camion care descarca paine - mirosea frumos si mi-era foame. eram, evident, in intarziere si cu stomacul gol.

mi-am amintit ca in copilarie asistasem la operatiunea "painea", asa cum o facea bunica mea.
habar n-avusesem cat e de greu - trebuie sa framanti aluatul pana ti-au amortit bratele, ti se cojeste pielea de pe degete si tendoanele si muschii zvacnesc dureros ori de cate ori incerci sa iti misti mainile. dup-aia, aluatul trebuie taiat in bucati, asezat in forme si varat in cuptorul de lut.

rezultatul fierbinte era o paine uriasa, mult mai mare decat orice alta paine vazusem eu in oras, acoperita de o crusta maronie foarte tare, care trebuia batuta cu lemnul ca sa crape si sa se desprinda. bunica acoperea painea cu o panza si o lasa sa se raceasca.
cateodata ma strecuram in camera unde era pusa la racit, ridicam coltul panzei si inspiram mirosul ala de aluat fraged si cald.

cred ca oamenii de la tara sunt cei care ajung sa inteleaga toate lucrurile explicabile si inexplicabile mult mai firesc decat cei de la oras. se bucura usor, il cunosc pe dumnezeu, traiesc frumos si ordonat. imi mai place foarte mult crestinismul lor arhaic, pe alocuri pagan.

bunica mea nu taia niciodata painea inainte de a cresta semnul crucii pe ea. mai spunea ca e pacat sa o arunci, fiindca e sfanta. cand painea se usca, facea o chestie care mie mi se parea de domeniul fantasticului - o stropea cu apa, o vara in cuptor si painea redevenea brusc moale si pufoasa.

ieri am aruncat o jumatate de paine feliata si ambalata in plastic pentru ca se mucegaise. n-am simtit nici un regret, pentru ca nu avea nimic magic. faptul ca s-a mucegait abia acum, dupa doua saptamani de la cumparare, mi se pare cel putin suspicios.

intrebat intr-un interviu cum de arata asa de tanar si la cincizeci de ani, in ciuda trecutului mai putin ortodox, david bowie a raspuns ca lucrul asta se datoreaza cel mai probabil conservantilor din junk food-ul inghitit de-a lungul timpului. in bowie we trust...