curiosity killed the cat. with bricks (2)

..pensionarii mei sunt vorbareti. poate au fost intotdeauna asa. poate au inceput sa vorbeasca mult la batranete, ca sa scape de mutenia din propriile case sau ca sa isi reaminteasca de vremurile bune. timpuri in care aveau spatele drept, picioare puternice si toata viata inainte, oricum ar fi fost ea.

stau pe banca si ascult povesti care ar putea fi scenarii de filme - bombardamente de razboi, orasul vechi, iubiri fulminante, inceputurile comunismului, cutremurul din '77 ("si de la blocul de vizavi, a iesit o femeie goala, goala! pe cuvant!"). povestile sunt completate de poze alb-negru si sepia decolorate de timp. barbati imbracati in costumele lor cele mai bune, cu parul pieptanat intr-o parte, femei cu ochii negri si buze rujate puternic.

trecutul rememorat de ei e savuros. noi suntem o palida imitatie a experientelor de viata din trecut. de la cafeaua salcie din automatul de cafea dimineata, la dialogurile sterile purtate online si pana la serialul vag amuzant vazut seara inainte de a adormi, suntem poze decolorate ale unui trecut mai viu decat noi.

recentul val de moda vintage e melancolie pura scoasa la vanzare. pentru ca si tu iti poti pacali golul din simtiri cu o dulceata de caise cum facea bunica, turnata in borcane pe banda rulanta in vreo fabrica sau cumparand haine si mobila la suprapret.

ati observat ca bunica e arhetipul care vinde orice oricui, chiar si acelora dintre noi care nici macar nu ne-am cunoscut bunicii? pana la urma, cu totii ne gandim cu drag la batranei imaginari (sau nu) ce ne spun povesti si ne rasfata. in schimb, anticariatele de unde cumparam obiecte vintage la suprapret sunt pline de lucruri pe care batranei reali le-au vandut pe sume derizorii.