vineri, 28 noiembrie 2008
on the sexiness of things :)
grampa says "the ideal woman kinda looks like a doughnut: round, fluffy and with a hole in the middle"
joi, 27 noiembrie 2008
christiansands
dupa ce tocmai am retezat cu ciuda capul oii de turta dulce pe care am luat-o ieri din foaierul salii palatului, sunt gata sa va povestesc despre ce s-a intamplat la concert aseara.
am ajuns pe la opt la sala palatului. incercand sa evit baltile de langa intrare, am vrut sa intru in urma unui tip care inchidea o usa mai mica, nestiind ca usa era un portal care teleporteaza oamenii pe front la marasesti: "pe aici nu se poate trece, e numai pentru presa". desigur, intrarea asta dadea tot in holul unde se adunase restul lumii platitoare de bilete, da' presa-i neamu' ghetto-dac, se pare.
inauntru, ditamai expozitia de obiecte traditionale (oale de lut, ii, balarii). sa nu credeti ca as avea ceva cu portu' traditional daaaaar, daca toate au locul si timpul lor, poate ca ideea de a asocia o expozitie de mtr cu un concert trip-hop nu e din cale-afara de ortodoxa. recunosc ipocrit ca am achizitionat totusi una bucata oaie de turta dulce - nus' de ce, de fiecare data cand vad turta dulce expusa pe tejghele, ceva dubios se reseteaza in mine, ca si cum as fi fost programata subliminal si treeebuuuieeee saaaaa cuuuumpaaaar...
desi a inceput tarziu, concertul in sine a fost minunat, cu un playlist exceptional. tricky nu e genul de artist care comunica cu publicul, de altfel la cate tigari (nu bag mana in foc ca era tutun :>) si-a aprins pe scena nici nu cred ca ar fi putut sa o faca, insa muzica lui mi se pare gandita astfel incat sa te simti insular si extatic, izolat in timp si spatiu, ca si cum acest concert ar fi cantat numai pentru tine, prezenta celorlalti fiind doar o coincidenta bizara.
dupa mine, tricky trebuie ascultat stand pe jos, eventual fumand, ori topaind daca spatiul iti permite sa faci asta, in nici un caz intr-un fotoliu la sala palatului, ca la teatru, ca la o conferinta, ca la o cuvantare politica. cand doua lumi intra in coliziune, cutremure vor fi cu siguranta.
oamenii au incercat cat au incercat sa stea linistiti, dupa care au sarit in picioare. s-a topait, s-a urlat, dar din cauza contrastului cu sala era si ceva nenatural, fortat in toata agitatia lor. urasc ideea de concert petrecut in fotoliu, urasc si sala aia mare si frigida, dar la sfarsit am avut o strangere de inima cand am vazut mucuri de tigara stinse cu calcaiul pe mocheta comunista care, la o adica, n-avea nici o vina ca in bucuresti nu exista un stadion acoperit unde sa se tina astfel de concerte.
finalul insa, m-a scarbit complet - dupa ce trupa chemase oamenii din fata pe scena si o gramada de pustani topaiau incantati pe acordurile ultimei piese, al carei refren era repetat obsesiv, ca si cum concertul ar fi putut dura pana dimineata, cineva a hotarat ca se cantase mult dupa ora de inchidere. niste bodiguarzi acefali inconjurasera scena si priveau neajutorati multimea fericita care topaia pe ea. daca la inceput am crezut ca se simt depasiti numeric si neajutorati pentru ca ar fi vrut sa fereasca trupa de public, am priceput ca de fapt se agitau pentru ca voiau sa se care acasa, deci sa ceara terminarea concertului. pentru ca nu puteau da nici publicul jos de pe scena, nici ajunge la trupeti, au hotarat ca metoda cea mai eficienta si "respectuoasa" este sa taie curentu' pe scena.
pai ba, nici in cluburile de karaoke din fund de orasel minier nu se face o asemenea chestie! cat de gros v-a crescut soricu' pe obraz sa va permiteti asa ceva si sa va mai si postati in grup in fata scenei facand semne de autostopisti sa se care publicul - ala din contributia caruia sunteti platiti, apropo?! ce, aveti metrou de prins la ora doispe sau o sa vi se transforme capatanile in bostani si in exterior, ca de continut ne-am lamurit deja? ma bucur ca lumea i-a taxat fluierand si scandand "ceausescu - pcr".
muriti, ba!
am ajuns pe la opt la sala palatului. incercand sa evit baltile de langa intrare, am vrut sa intru in urma unui tip care inchidea o usa mai mica, nestiind ca usa era un portal care teleporteaza oamenii pe front la marasesti: "pe aici nu se poate trece, e numai pentru presa". desigur, intrarea asta dadea tot in holul unde se adunase restul lumii platitoare de bilete, da' presa-i neamu' ghetto-dac, se pare.
inauntru, ditamai expozitia de obiecte traditionale (oale de lut, ii, balarii). sa nu credeti ca as avea ceva cu portu' traditional daaaaar, daca toate au locul si timpul lor, poate ca ideea de a asocia o expozitie de mtr cu un concert trip-hop nu e din cale-afara de ortodoxa. recunosc ipocrit ca am achizitionat totusi una bucata oaie de turta dulce - nus' de ce, de fiecare data cand vad turta dulce expusa pe tejghele, ceva dubios se reseteaza in mine, ca si cum as fi fost programata subliminal si treeebuuuieeee saaaaa cuuuumpaaaar...
desi a inceput tarziu, concertul in sine a fost minunat, cu un playlist exceptional. tricky nu e genul de artist care comunica cu publicul, de altfel la cate tigari (nu bag mana in foc ca era tutun :>) si-a aprins pe scena nici nu cred ca ar fi putut sa o faca, insa muzica lui mi se pare gandita astfel incat sa te simti insular si extatic, izolat in timp si spatiu, ca si cum acest concert ar fi cantat numai pentru tine, prezenta celorlalti fiind doar o coincidenta bizara.
dupa mine, tricky trebuie ascultat stand pe jos, eventual fumand, ori topaind daca spatiul iti permite sa faci asta, in nici un caz intr-un fotoliu la sala palatului, ca la teatru, ca la o conferinta, ca la o cuvantare politica. cand doua lumi intra in coliziune, cutremure vor fi cu siguranta.
oamenii au incercat cat au incercat sa stea linistiti, dupa care au sarit in picioare. s-a topait, s-a urlat, dar din cauza contrastului cu sala era si ceva nenatural, fortat in toata agitatia lor. urasc ideea de concert petrecut in fotoliu, urasc si sala aia mare si frigida, dar la sfarsit am avut o strangere de inima cand am vazut mucuri de tigara stinse cu calcaiul pe mocheta comunista care, la o adica, n-avea nici o vina ca in bucuresti nu exista un stadion acoperit unde sa se tina astfel de concerte.
finalul insa, m-a scarbit complet - dupa ce trupa chemase oamenii din fata pe scena si o gramada de pustani topaiau incantati pe acordurile ultimei piese, al carei refren era repetat obsesiv, ca si cum concertul ar fi putut dura pana dimineata, cineva a hotarat ca se cantase mult dupa ora de inchidere. niste bodiguarzi acefali inconjurasera scena si priveau neajutorati multimea fericita care topaia pe ea. daca la inceput am crezut ca se simt depasiti numeric si neajutorati pentru ca ar fi vrut sa fereasca trupa de public, am priceput ca de fapt se agitau pentru ca voiau sa se care acasa, deci sa ceara terminarea concertului. pentru ca nu puteau da nici publicul jos de pe scena, nici ajunge la trupeti, au hotarat ca metoda cea mai eficienta si "respectuoasa" este sa taie curentu' pe scena.
pai ba, nici in cluburile de karaoke din fund de orasel minier nu se face o asemenea chestie! cat de gros v-a crescut soricu' pe obraz sa va permiteti asa ceva si sa va mai si postati in grup in fata scenei facand semne de autostopisti sa se care publicul - ala din contributia caruia sunteti platiti, apropo?! ce, aveti metrou de prins la ora doispe sau o sa vi se transforme capatanile in bostani si in exterior, ca de continut ne-am lamurit deja? ma bucur ca lumea i-a taxat fluierand si scandand "ceausescu - pcr".
muriti, ba!
luni, 24 noiembrie 2008
preaching to the choir
promisesem eu zilele trecute ca salvez economia mondiala, vaccinez vacile nebune si postez numai chestii frumoase - ei, dupa ce m-am gandit un pic mai bine am ajuns la concluzia ca de fapt n-am cum sa ma tin de cuvant, poate numa' daca am sa imi traiesc restul vietii castigand la loto si calatorind prin lume, in timp ce clive owen alearga dupa mine cu un termos cu ceai de iasomie. dat fiind ca lucrurile stau cu totul altfel, am sa intorc rahat cu lopata in rand cu restul lumii platitoare de chirii, intretinere sau rate si am sa ma bucur atunci cand am ocazia.
in general, imi vine foarte greu sa ma bucur in momentul in care mi se intampla ceva bun - raman pe jumatate circumspecta, cam cum facea pisica mea cand i se intindea o bucata de sunca. parca merit, evident ca merit, ca doar sunt o bestie egoista, dar totusi, care-i faza? sau poate sunt mereu cu un pas in urma si avansez cu spatele, ca sa imi pot vedea mai bine sirul de intamplari deja traite, intotdeauna mai colorate, melodice, bine-mirositoare, aromate decat prezentul. oricum, sunt constienta de acest fapt si incerc sa remediez defectiunea.
vorbind de defazari si remedii, in seara asta am fost la concertul de-phazz de la teatrul national, ca sa il mai scot si pe wise grampa din vizuina. grampa stie el ce stie de ii place trupa: a fost un concert despre care nu se poate vorbi decat la superlativ. tipul care a gandit muzica e genial, canta cu niste instrumentisti desavarsiti, iar cei doi cantareti stiu cum sa isi incalzeasca publicul.
mi se intampla foarte rar sa pierd notiuna timpului, de obicei in doua situatii: cand nu dorm cu zilele ori cand traiesc o experienta absolut fascinanta. cele aproape doua ore de concert le-am trait ca pe maaaxim o jumatate de ora. imi place sa cred ca in astfel de momente ce se sustrag tiraniei timpului sterpelim o ora in plus de viata. sa ne intelegem, viata nediluata de nimic gen rate, serviciu, digestie, atitudine posaca si lenta ramoleala. viata dintr-aia de soi, pe care ai vrea sa o pastrezi intr-o sticla si sa scoti dopul numai la ocazii speciale, si atunci sa inspiri adanc din gatul sticlei si sa te ametesti instant.
evident ca grampa a fost extrem de fericit ca a fost dus la de-phazz, drept pentru care a executat aproximativ corect partitura tobelor pe genunchiul meu stang pe toata durata concertului, improvizand cinele din marginea scaunului din fata. a fost o seara grozava.
pentru mine muzica buna inseamna acea combinatie de armonii si sunete care iti poate induce ori o stare de cvasi-transa ori o emotie puternica sau senzatii fizice concrete: piele de gaina pe brate, tremur in picioare, stomac strans. de-phazz nu m-au dus acolo, insa mi-au creat o stare de confort si de bine ca un strudel cu mere aburind pe-o farfurie intr-o casa calda si luminoasa in care te intorci dupa o plimbare prin ploaie cu bocancii plini de apa. aham, cam asa.
next stop: tricky.
in general, imi vine foarte greu sa ma bucur in momentul in care mi se intampla ceva bun - raman pe jumatate circumspecta, cam cum facea pisica mea cand i se intindea o bucata de sunca. parca merit, evident ca merit, ca doar sunt o bestie egoista, dar totusi, care-i faza? sau poate sunt mereu cu un pas in urma si avansez cu spatele, ca sa imi pot vedea mai bine sirul de intamplari deja traite, intotdeauna mai colorate, melodice, bine-mirositoare, aromate decat prezentul. oricum, sunt constienta de acest fapt si incerc sa remediez defectiunea.
vorbind de defazari si remedii, in seara asta am fost la concertul de-phazz de la teatrul national, ca sa il mai scot si pe wise grampa din vizuina. grampa stie el ce stie de ii place trupa: a fost un concert despre care nu se poate vorbi decat la superlativ. tipul care a gandit muzica e genial, canta cu niste instrumentisti desavarsiti, iar cei doi cantareti stiu cum sa isi incalzeasca publicul.
mi se intampla foarte rar sa pierd notiuna timpului, de obicei in doua situatii: cand nu dorm cu zilele ori cand traiesc o experienta absolut fascinanta. cele aproape doua ore de concert le-am trait ca pe maaaxim o jumatate de ora. imi place sa cred ca in astfel de momente ce se sustrag tiraniei timpului sterpelim o ora in plus de viata. sa ne intelegem, viata nediluata de nimic gen rate, serviciu, digestie, atitudine posaca si lenta ramoleala. viata dintr-aia de soi, pe care ai vrea sa o pastrezi intr-o sticla si sa scoti dopul numai la ocazii speciale, si atunci sa inspiri adanc din gatul sticlei si sa te ametesti instant.
evident ca grampa a fost extrem de fericit ca a fost dus la de-phazz, drept pentru care a executat aproximativ corect partitura tobelor pe genunchiul meu stang pe toata durata concertului, improvizand cinele din marginea scaunului din fata. a fost o seara grozava.
pentru mine muzica buna inseamna acea combinatie de armonii si sunete care iti poate induce ori o stare de cvasi-transa ori o emotie puternica sau senzatii fizice concrete: piele de gaina pe brate, tremur in picioare, stomac strans. de-phazz nu m-au dus acolo, insa mi-au creat o stare de confort si de bine ca un strudel cu mere aburind pe-o farfurie intr-o casa calda si luminoasa in care te intorci dupa o plimbare prin ploaie cu bocancii plini de apa. aham, cam asa.
next stop: tricky.
sâmbătă, 22 noiembrie 2008
doar partea frumoasa
in ultimele saptamani m-am cam complacut in postari emo si imi cer scuze pentru asta. de foarte multe ori un blog devine un fel de jurnal public, in care esti tentat sa arunci si tot felul de mizerii si trairi care nu degeaba ar trebui sa ramana in cap si atat.
de maine incolo se schimba placa.
de maine incolo se schimba placa.
joi, 20 noiembrie 2008
image-association tests
desi nu mai sunt o noutate din iulie, tin sa ma iau de fotografiile publicate pe spatele pachetelor de tigari. da, fumatul e un obicei cat se poate de prost si de periculos si da, oamenii reactioneaza mai bine la imagini decat la cuvinte, asa ca imaginile potrivite chiar vor avea efectele scontate daaaaaaaar..... sunt imaginile aparute la noi cele mai bune exemple?
unele din pozele astea mi s-au parut atat de abstracte, incat ori imi umpleau imaginatia de frisoane artistice ori ma faceau sa ma simt ca la psiholog, interpretand imagini-metafora. (ball! food!)
asadar puneti-va ochelarii de psiholog imaginar pe nas. eu deja m-am trantit pe canapea si va povestesc ce vad in pozele de mai sus:
1. in prima imagine, cucoana cu caruciorul incearca sa recreeze videoclipul piesei "burden in my hand". desertul din spate e extrem de colorat, insa arid si amenintator - probabil o imagine stilizata a vietii. tanti poarta negru fin'ca asa purta si chris cornell, pe care intentioneaza sa il ajunga din urma si sa il puna sa-i plateasca pensie alimentara pentru copilul invizibil din carucior.
2. in poza cu tigara indoita ma impresioneaza din nou fundalul cenusiu, care imi sugereaza viata in mediul urban. inteleg ca traiul acesta face extrem de bine la flexibilitate, pentru ca tigara aia face podul de sus perfect - recunosc, cu incalzire, ca e pe jumatate fumata, dar asta conteaza mai putin. pe viitor, am sa evit sa mai cumpar tigari cu imaginea asta pentru ca nu ma prea omor dupa exercitii fizice si ma simt oricum prea batrana sa fac building jumping.
3. inteleg de la doamna asta in spatele careia rasare un craniu plin deasupra unei mari acide ca daca te speli pe cap si iti pui o masca pe fata, dupa care scoti capul pe fereastra, vei da nas in os cu fantoma lu' tata lu' hamlet. el, acum un schelet, iti va spune cu o voce cavernoasa ca "fuuumaatuuul provoaaacaaaa imbatraniireeaaaaa teeenuluuuuiiii, iinnn paaaraaanteezaaaaa aaa piieeelliiiii". de unde doamna va deduce ca lu' tata lu' hamlet i-au cam placut trabucurile...
4. stiti, domnu' psiholog, daca vedeam poza asta cand eram mica as fi avut ceva cosmaruri, dar cu siguranta ca azi dantura mea ar fi fost perfecta si nemaipomenit de alba de la cele 10 periaje zilnice pe care le-as fi practicat. eu propun sa o punem pe cutiile de bomboane sau pe ambalajele de ciocolata!
PS: voi ce vedeti?
exercitiu
ieri am lenevit in balta calduta a inertiei (si mi-am si luat suturi pe chestia asta de la ruki), dupa care mai spre seara am zacut intr-o vizuina improvizata din paturi, unde incercam fara succes sa ma ascund de o durere de cap sinistra.
azi am o gramada de locuri unde trebuie sa ajung si pentru ca va trebui oricum sa dialoghez cu vreo trei casierite, o vanzatoare si o farmacista, mi-am propus si un mic exercitiu de tratare a excesului de politete de care v-am mai povestit - evident, asta nu insemana ca o sa tip, o sa bat din picior sau o sa grohai ordine, insa daca formularile mele respectuoase vor primi un raspuns scos din extremitatea puturoasa a corpului, it's on.
azi am o gramada de locuri unde trebuie sa ajung si pentru ca va trebui oricum sa dialoghez cu vreo trei casierite, o vanzatoare si o farmacista, mi-am propus si un mic exercitiu de tratare a excesului de politete de care v-am mai povestit - evident, asta nu insemana ca o sa tip, o sa bat din picior sau o sa grohai ordine, insa daca formularile mele respectuoase vor primi un raspuns scos din extremitatea puturoasa a corpului, it's on.
miercuri, 19 noiembrie 2008
Abonați-vă la:
Postări (Atom)