Se afișează postările cu eticheta cheese crackers whine. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cheese crackers whine. Afișați toate postările

miercuri, 14 ianuarie 2009

anu' asta

... am sa implinesc 26 de ani si habar n-am ce sa cred in legatura cu asta.

cand am implinit 18 ani am zis ca nu e chiar cum ti se spune in carti si filme ca ar fi, da' bine ca pot bea cat alcool imi pofteste inima prin baruri si ca plec la facultate in alt oras. la vremea aceea, asta era un lucru bun.

cand am implinit 21 de ani am simtit ca toata treaba m-a luat cam pe nepregatite, dar am sa pot bea cat alcool imi pofteste inima prin baruri si in america. in continuare, asta era un lucru bun.

anul trecut mi-am amintit de parerea pe care o aveam in liceu despre varsta de 25 de ani: ca esti matur si destept, ca stii ce vrei in viata si pasesti cu incredere pe traseul luminos care ti se asterne drept inainte. din fericire, am putut bea cat vin am vrut, si asta a fost cel mai bun lucru al serii.

nu-mi mai fac nici o parere despre cum ar trebui sa fiu la 30. sigur va fi altfel. mi-ar placea totusi sa am pana atunci o pivnita sau macar o camara incapatoare pentru rezervele de vin care sa ma treaca de ziua respectiva.

miercuri, 7 ianuarie 2009

...but I want to push the button!

praga nu duce lipsa de turisti - sunt atat de multi si atat de colorati incat ajunsesem la un moment dat sa ma intreb unde naiba s-a ascuns populatia autohtona in marea de rusi, italieni, japonezi, spanioli, etc.etc.etc.

daca la prima vedere masa de turisti e compacta, o privire mai atenta iti va spune mai multe despre nationalitatea indivizilor inainte ca ei sa caste gura. de exemplu - vezi o tanti platinata, imbracata in blanuri cu buline si super tencuita cu farduri: sansele ca ea sa fie rusoaica sunt cam de 80%. vezi un tip mititel si negricios cu fularul legat sui in jurul gatului, ochelari de soare sf si sprancene pensate - nu vorbi de macaroane in preajma lui. ei, si cum ma plimbam eu prin piata centrala, intrebandu-ma oare cat de usor poti depista un roman in multime, simt dintr-o data o nevoie urgenta (si deloc metafizica) si caut din priviri cea mai apropiata toaleta.

vad de la distanta cutia ovala care ar putea incorpora cu usurinta ca spatiu vreo 4 bude ecologice de la noi, bag o moneda, invart o maneta si usa de metal se deschide ca in star trek. intru intr-o incapere care concura cu succes o garsoniera confort 3 si ma gandesc cat de fericiti tre' sa fie boschetarii din praga daca pot dormi in asa ceva cu numai 5 coroane.

camera respectiva avea colturile rotunjite, covor de cauciuc, o oglinda mare, chiuveta, wc si cuier. lux, frate. ma uit in sus, sa vad daca se vede ceva prin cerul ferestreeei, prin cerul ovaaaaaal, da' nu era nici o sticla - asadar nici un nor curgator, doar neoane. usa din spatele meu se inchide artistic facand "fasssss", eu ma uit in continuare pe pereti fin'ca maretia camerei imi inhibase puternic vezica. vad eu un semn cum ca o persoana poate ramane in camera maxim 20 de minute. incerc sa alung repede imaginea mentala cu usa deschizandu-se larg in fata unui sir de turisti si cu mine inca tronand in mijlocul incaperii. imi inchei socotelile, ma uit in jur si realizez cu groaza ca nu stiu cum naiba se trage apa. ma uit pe perete in sus, pe langa closet, dau cu mana dupa senzori - nimic desenat, nimic scris, nimic-nimic! ma uit spre usa, unde erau insirate vreo 4 butoane si vad butonul salvator "press here for instructions". il apas cu incredere si o voce extrem de virila imi spune intr-o ceha perfecta sa... ceva.
ma invart ca leul in cusca, imi amintesc de gandurile mele de adineauri - cum depistezi un roman in multime? - injur apasat in gand si ma pregatesc sa ies val-vartej, fara sa ma uit in urma ca sa nu vad priviri mustratoare cum ca animalul nesimtit si frunze de brusturi si asa si pe dincolo (va rog sa ma credeti ca am vrut din toata inima sa trag apa).

ca intr-un sketch prost, ze wize grampa ma astepta in afara cabinei cand a auzit vocea virila si hotarata de care va spuneam, asa ca s-a hotarat sa inconjoare constructia ca sa vada daca n-o mai fi fiind si vreo iesire prin spate. a ajuns inapoi la usa exact pe cand ieseam eu, care i-am suierat printre dinti sa ne caram urgent, mai ales ca intre timp se facuse ditamai coada de asteptare.

ca si concluzie, vreau sa cred ca respectivele closete sunt spalate automat imediat ce ai inchis usa. in caz contrar, am contribuit la imaginea negativa a tarii noastre peste hotare.....

vineri, 12 decembrie 2008

dulciuri comuniste

imi amintesc cu mare placere de caramelele comuniste.

caramelele astea erau inchise la culoare si atat de tari si lipicioase ca ar fi putut scoate plombe, insa cu atat mai provocatoare - imi amintesc si acum ca imi lua cam intre 30 de secunde si un minut (cu alea incapatanate) sa cojesc hartia cerata in care erau invelite si de care se lipisera. dup-aia, ma apucam sa rontai cu precautie, incalzindu-le in gura pana cand ma incumetam sa imi infig maselele in masa cleioasa. erau atat de tari incat oricum nu reuseam sa le rup in doua, in schimb ma distra cum imi pocneau falcile dezlipindu-se din caramea. dupa doua caramele imi amortea intreaga gura, dar incercam o senzatie de glorie desavarsita, de parca as fi cucerit everestul.

cativa ani mai tarziu mi-am amintit de ele si am intrat prin magazine intreband de caramele. am cumparat mai multe sortimente dar - blasfemie! - am descoperit cu oroare ca noile caramele aveau o culoare de capuccino, aroma de lapte si erau atat de moi incat se topeau in gura.
"da' din alea comuniste nu se mai fabrica?" am tot intrebat eu cu voce indurerata vanzatoarele care ridicau din umeri. "acum se fac dulciuri bune, nu ca pe vremea aia....." imi raspundeau.
dar ce stiu ele? nici o caramea din cele care se produc azi nu va putea detrona in mintea mea minunatiile rupatoare de dinti cu care m-am delectat in copilarie.

duminică, 7 decembrie 2008

operation: destroy something beautiful

cred sincer ca darwin a gresit asezand omul cu o treapta mai sus ca animalele - din cele mai multe puncte de vedere suntem muuult inferiori creaturilor care actioneaza dupa cum le dicteaza instinctele primare. ai pretentia de a fi o fiinta rationala dar cu prima ocazie in care ti se testeaza asa-zisa inteligenta, alegerea fireasca spre care inclini va fi cea instinctuala. sigur, nu e nimic gresit in a urma instincte, dar majoritatea instinctelor omenesti sunt prevertite, rasucite, contorsionate, iar simtul masurii e un prag artificial inventat doar ca sa putem trai laolalta fara sa degeneram prea repede in ceea ce suntem cu adevarat.

ce e frumusetea pentru tine? un om, un obiect, o creatie artistica? ce incerci in contemplarea acestuia? ti se pare minunat, fabulos, un ideal? te vrajeste, te umple de fericire, iti strange stomacul ghem, iti pompeaza sange in organe periferice? te inspira, te face sa te simti intreg? ai vrea sa il admiri la infinit, sa il posezi, sa il diseci, sa il sfarami, sa ii pricepi resorturile intime care il fac perfect? sa il dispretuiesti, sa ii cauti defecte, astfel incat sa il cobori de pe piedestalul pe care singur l-ai urcat, sa iti urli propria neputinta sau inferioritate in fata sa ori sa incerci sa iti lasi amprentele pe suprafata sa fragila?

noi spunem: copilul este inocent, adolescentul este sensibil, adultul este intelept. dar copilul construieste oameni de zapada ca la final sa ii darame. adolescentul isi bate joc de dragostea altora pentru ca are un sentiment fals de putere. profesori limitati se chinuie sa spele pe creieri generatii de elevi intregi la minte pentru a-si razbuna propriile neputinte. oameni abrutizati dau cu piciorul in animale pe strada pentru ca pot. conducatori dementi dicteaza ca nu exista frumos in afara unei anumite fizionomii si vor sa reformeze lumea in numele ideii lor.

fara nici un efort prea mare de gandire, imi amintesc limpede cum, copil fiind, am aruncat pietroiul ala mare si greu pe rama care incerca sa se tarasca in apoi in pamant si asta doar pentru ca puteam. imi amintesc limpede cum am mai zis in mod absolut gratuit ceva mai incolo "nu vreau sa mai am nimic de-a face cu tine" sau cat de taioase ori nemiloase au fost diverse cuvinte pe care le-am spus acum un an, o jumatate de an, cateva luni.
sunt minunata creatura de-si zice "om" si am toate motivele sa ma mandresc: am zdrobit, am pocit, am taiat, am spart, am provocat tristete, etc.etc.etc.
where'd you go, psycho boy?
I felt like destroying something beautiful.

miercuri, 12 noiembrie 2008

oda pasajului in renovare de la universitate

Cine-a pus gresie-n drum,
Tre' sa fi fost cam nebun,
Ca se lasa cu cadere,
Cu-njurat si cu durere.
Ala n-a fost om ca mine,
De-a crezut ca iese bine.
La iarna cand jegu-i mare
Va fi si mai terminare:
S-o urla cu mic cu mare
Pe cand s-or rupe picioare.
Cine-a mers si-alunecat
Prin pasajul de, aaa, minunat,
Zice tot cum cant si eu:
"Muriti, mai!"