..pensionarii mei sunt vorbareti. poate au fost intotdeauna asa. poate au inceput sa vorbeasca mult la batranete, ca sa scape de mutenia din propriile case sau ca sa isi reaminteasca de vremurile bune. timpuri in care aveau spatele drept, picioare puternice si toata viata inainte, oricum ar fi fost ea.
stau pe banca si ascult povesti care ar putea fi scenarii de filme - bombardamente de razboi, orasul vechi, iubiri fulminante, inceputurile comunismului, cutremurul din '77 ("si de la blocul de vizavi, a iesit o femeie goala, goala! pe cuvant!"). povestile sunt completate de poze alb-negru si sepia decolorate de timp. barbati imbracati in costumele lor cele mai bune, cu parul pieptanat intr-o parte, femei cu ochii negri si buze rujate puternic.
trecutul rememorat de ei e savuros. noi suntem o palida imitatie a experientelor de viata din trecut. de la cafeaua salcie din automatul de cafea dimineata, la dialogurile sterile purtate online si pana la serialul vag amuzant vazut seara inainte de a adormi, suntem poze decolorate ale unui trecut mai viu decat noi.
recentul val de moda vintage e melancolie pura scoasa la vanzare. pentru ca si tu iti poti pacali golul din simtiri cu o dulceata de caise cum facea bunica, turnata in borcane pe banda rulanta in vreo fabrica sau cumparand haine si mobila la suprapret.
ati observat ca bunica e arhetipul care vinde orice oricui, chiar si acelora dintre noi care nici macar nu ne-am cunoscut bunicii? pana la urma, cu totii ne gandim cu drag la batranei imaginari (sau nu) ce ne spun povesti si ne rasfata. in schimb, anticariatele de unde cumparam obiecte vintage la suprapret sunt pline de lucruri pe care batranei reali le-au vandut pe sume derizorii.
Se afișează postările cu eticheta din cub. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta din cub. Afișați toate postările
marți, 19 mai 2009
miercuri, 13 mai 2009
curiosity killed the cat. with bricks. (1)
saptamana trecuta m-am aflat in ingrata postura a omului de la cub care gaureste pereti pentru a atarna mai apoi diverse obiecte masive pe care le va folosi de cateva ori pe an. spun ingrata pentru ca, evident, o asemenea actiune presupune mobilizare serioasa, sincronizari de program, etc. dar sa lasam.
la ora stabilita suna soneria, deschid usa, cobor putin privirea si ma trezesc fata in crestetul capului cu sosia lui harry potter. fara ochelari, ce-i drept, insa cu bormasina.
gaurim peretii?
sigur, fa-ti de cap.
vorbind de capete, cobor eu sa delimitez zona periculoasa pe unde ar putea ateriza caramizi in capetele trecatorilor nestiutori. cu atitudine grava de investigator de crime, desfasor banda dublu adeziva de la peretele blocului si pana langa gardul viu, lipind bine capatul de un boschet mai rasarit. mai apoi o iau pe aleea de langa, intentionand sa stau pe banca pana se termina operatiunea, ca la nevoie sa scot insigna fictiva si sa gonesc oamenii care se incapataneaza sa treaca pe sub banda mea dublu adeziva (intotdeauna se gasesc infractori dintr-astia).
pe banca stau doi pensionari care fac politica. le explic cum sta treaba si iau loc langa ei in poza clasica de martir: gura intredeschisa, privire pierduta in inalturile cerului (stau la penultimul etaj), mainile cu palmele in sus, in expectativa, muschii cefei incordati..
pensionarii mei sunt vorbareti.
de sus ploua cu moloz. din cand in cand mai zboara si cate o caramida. vecinii de cub incep incet-incet sa vina de la lucru. asfaltul din fata blocului e murdar si burghiul zbarnaie zgomotos. nici unul nu-si ridica privirea pana nu vede banda dublu adeziva in dreptul pieptului. ocolesc aleea respectiva, ajung in dreptul bancii pe care stam si, uitandu-se in sus, pun aceeasi intrebare:
vecin 1: ce se intampla?
pensionarii rabdatori: ei, fac copiii de sus o gaura in perete.
vecin 1: aha, zice el cu satisfactia omului pe deplin lamurit.
si tot asa.
la un moment dat apar si doi pustani de liceu care se intorc de la scoala. vad banda, vad caramizile plonjand in aer, dar se hotarasc sa se strecoare pe sub ea oricum. eu si pensionarii ne ridicam amenintator in picioare in acelasi timp. gestul asta ma electrizeaza. sunt wyatt earp. sunt bronco billy. sunt intruchiparea autoritatii. si banda mea zice "aaamamabababaaaaa! nu! aaaaanupe-acolo!"
ne asezam din nou cu constiinta impacata.
pensionarii mei isi deapana incet amintirile din tinerete, plouate cu praf si bucati de caramida. imi aduc sa vad poze ingalbenite de timp. in lumina blanda a serii si leganati de lentoarea propriilor voci, sunt din ce in ce mai putin morocanosi. au inceput chiar sa zambeasca. molcoma reverie le e insa intrerupta brutal.
vecina 11 (uitandu-se in sus): ce se intampla?
pensionarii indignati: ei, ce sa se intample?! CE sa se intample?!
vecina 11: am intrebat si eu... zice ea grabind pasul.
pensionarii: atata curiozitate n-am mai pomenit, dom'le! auzi, cica "ce se intampla", pufnesc ei dezaprobator, desi vecina a apucat deja sa intre in lift...
la ora stabilita suna soneria, deschid usa, cobor putin privirea si ma trezesc fata in crestetul capului cu sosia lui harry potter. fara ochelari, ce-i drept, insa cu bormasina.
gaurim peretii?
sigur, fa-ti de cap.
vorbind de capete, cobor eu sa delimitez zona periculoasa pe unde ar putea ateriza caramizi in capetele trecatorilor nestiutori. cu atitudine grava de investigator de crime, desfasor banda dublu adeziva de la peretele blocului si pana langa gardul viu, lipind bine capatul de un boschet mai rasarit. mai apoi o iau pe aleea de langa, intentionand sa stau pe banca pana se termina operatiunea, ca la nevoie sa scot insigna fictiva si sa gonesc oamenii care se incapataneaza sa treaca pe sub banda mea dublu adeziva (intotdeauna se gasesc infractori dintr-astia).
pe banca stau doi pensionari care fac politica. le explic cum sta treaba si iau loc langa ei in poza clasica de martir: gura intredeschisa, privire pierduta in inalturile cerului (stau la penultimul etaj), mainile cu palmele in sus, in expectativa, muschii cefei incordati..
pensionarii mei sunt vorbareti.
de sus ploua cu moloz. din cand in cand mai zboara si cate o caramida. vecinii de cub incep incet-incet sa vina de la lucru. asfaltul din fata blocului e murdar si burghiul zbarnaie zgomotos. nici unul nu-si ridica privirea pana nu vede banda dublu adeziva in dreptul pieptului. ocolesc aleea respectiva, ajung in dreptul bancii pe care stam si, uitandu-se in sus, pun aceeasi intrebare:
vecin 1: ce se intampla?
pensionarii rabdatori: ei, fac copiii de sus o gaura in perete.
vecin 1: aha, zice el cu satisfactia omului pe deplin lamurit.
si tot asa.
la un moment dat apar si doi pustani de liceu care se intorc de la scoala. vad banda, vad caramizile plonjand in aer, dar se hotarasc sa se strecoare pe sub ea oricum. eu si pensionarii ne ridicam amenintator in picioare in acelasi timp. gestul asta ma electrizeaza. sunt wyatt earp. sunt bronco billy. sunt intruchiparea autoritatii. si banda mea zice "aaamamabababaaaaa! nu! aaaaanupe-acolo!"
ne asezam din nou cu constiinta impacata.
pensionarii mei isi deapana incet amintirile din tinerete, plouate cu praf si bucati de caramida. imi aduc sa vad poze ingalbenite de timp. in lumina blanda a serii si leganati de lentoarea propriilor voci, sunt din ce in ce mai putin morocanosi. au inceput chiar sa zambeasca. molcoma reverie le e insa intrerupta brutal.
vecina 11 (uitandu-se in sus): ce se intampla?
pensionarii indignati: ei, ce sa se intample?! CE sa se intample?!
vecina 11: am intrebat si eu... zice ea grabind pasul.
pensionarii: atata curiozitate n-am mai pomenit, dom'le! auzi, cica "ce se intampla", pufnesc ei dezaprobator, desi vecina a apucat deja sa intre in lift...
vineri, 17 octombrie 2008
fumatul dauneaza grav sanatatii
eu sunt genul ala de persoana care, ca sa-l parafrazez pe mark twain, se lasa foarte usor de fumat, chiar de mai multe ori pe saptamana. dupa care se intoarce la pachetul iubitor de dunhill. dupa care se enerveaza si posteste. uffff, daca am sa reusesc sa ma las complet de fumat, sper sa nu ma acresc mai tare, nici sa nu devin un bou condescendent care stramba din nas la fumul altora, dand lectii despre cat de sanatos e acum ca s-a lasat, desi plamanii sai au (inca) aceeasi culoare ca si pantofii...dar sa lasam. eu voiam sa va povestesc despre modalitatile mai subtile in care fumatul dauneaza sanatatii.
la inceputul primaverii, intr-o duminica in care nu se intampla nimic, m-am infipt in bocanci cu gandul de a cobori sa iau tigari. bineinteles ca liftul era defect sau cu usa deschisa cateva etaje mai jos, asa ca oftand, m-am pus pe tropait pe scari in jos, cu sireturile balanganindu-se bleg pe stanga si pe dreapta picioarelor, complet nepregatita pentru ce avea sa urmeze....
la etajul 1, un nene sfrijit echipat cu ceva hainuta bleumarin si bascuta repara de zor arcurile unui pat intors cu josu-n sus. din nefericire pentru mine, mama mi-a implantat in copilarie un microcip cu politete undeva in ceafa, asa ca dau buna ziua si ma pregatesc sa merg mai departe, cand aud:
nenea: buna ziua, papusa. unde te duci?
io: (?!)... sa iau tigari.
nenea: a, ce voce hotarata ai. pun pariu ca pot ghici ce zodie esti!
incerc eu fara succes sa spun ca ma grabesc [la dracu', am imbulinat-o].
el: te grabesti? bine, zi numa' da sau nu. berbec? nu? balanta? nu? leu? a? este? daaaa, sigur ca da. aualeooooooooo, fix ca nevasta-mea! si frumoasa, cum era si ea cand ne-am cunoscut... fix asa arata, ca tine! cu ochii verzi si cu curu' mare. [WTF?! sonofa$#^&$SHGYFDVEQQX!!!!!!]
io: poftim?!
el: ei, tu nu te supara ca am zis "cur". lumea zice ca tre' sa zici "fund". dar ce-i aia? poate fund de lemn sau de borcan. daca-i vorba de om, eu am sa-i zic "cur", ca asa l-a lasat dumnezo' [ha?!]. si avea nevasta-mea un cur cand era tanara...dar a trebuit s-o iau mai intai de nevasta, ca nu se putea asa oricum, pe vremea aia.... si nevasta-mea era desteapta [ma rog, te-a luat pe tine, ba], doar nu era sa ramana cu burta la gura si nemaritata. uite ce e, papusa, tu esti inca mica, asa ca vreau sa iti dau un sfat: sa nu crezi ce ti-a zice ala sau alalalt, ca barbatii e porci si daca te lasa bortoasa n-o sa mai vrea sa se insoare cu tine, ca o sa zica: "daca ai fost proasta si te-ai culcat cu mine numa' tu esti de.....
io: ..ok! trebuie sa plec acum.
el: ....bine, du-te, da' sa tii minte ce zice nicolae (banuiesc ca se referea la persoana proprie sau la cea de-a doua personalitate), ca are dreptate!
am coborat, am luat tigari, dupa care m-am invartit un sfert de ora in jurul blocului, in speranta ca poate-poate cineva inchide usa de la lift si ma pot intoarce evitand scarile. din fericire, asa s-a si intamplat: am reusit sa chem liftul dupa ce am intrat cu spinarea incovoiata si in pas de mohican, ca nu cumva sa ma paleasca o noua rafala de amintiri din epoca de aur prin spatiul dintre scari.
daca asa ceva nu va poate convinge sa va lasati de fumat, inseamna ca va iubiti tigarile ca nea nicolae pe nevasta-sa :)
PS cu issues: doresc sa consemnez ca NU corespund deloc caracterizarii lu' nea nicolae.
la inceputul primaverii, intr-o duminica in care nu se intampla nimic, m-am infipt in bocanci cu gandul de a cobori sa iau tigari. bineinteles ca liftul era defect sau cu usa deschisa cateva etaje mai jos, asa ca oftand, m-am pus pe tropait pe scari in jos, cu sireturile balanganindu-se bleg pe stanga si pe dreapta picioarelor, complet nepregatita pentru ce avea sa urmeze....
la etajul 1, un nene sfrijit echipat cu ceva hainuta bleumarin si bascuta repara de zor arcurile unui pat intors cu josu-n sus. din nefericire pentru mine, mama mi-a implantat in copilarie un microcip cu politete undeva in ceafa, asa ca dau buna ziua si ma pregatesc sa merg mai departe, cand aud:
nenea: buna ziua, papusa. unde te duci?
io: (?!)... sa iau tigari.
nenea: a, ce voce hotarata ai. pun pariu ca pot ghici ce zodie esti!
incerc eu fara succes sa spun ca ma grabesc [la dracu', am imbulinat-o].
el: te grabesti? bine, zi numa' da sau nu. berbec? nu? balanta? nu? leu? a? este? daaaa, sigur ca da. aualeooooooooo, fix ca nevasta-mea! si frumoasa, cum era si ea cand ne-am cunoscut... fix asa arata, ca tine! cu ochii verzi si cu curu' mare. [WTF?! sonofa$#^&$SHGYFDVEQQX!!!!!!]
io: poftim?!
el: ei, tu nu te supara ca am zis "cur". lumea zice ca tre' sa zici "fund". dar ce-i aia? poate fund de lemn sau de borcan. daca-i vorba de om, eu am sa-i zic "cur", ca asa l-a lasat dumnezo' [ha?!]. si avea nevasta-mea un cur cand era tanara...dar a trebuit s-o iau mai intai de nevasta, ca nu se putea asa oricum, pe vremea aia.... si nevasta-mea era desteapta [ma rog, te-a luat pe tine, ba], doar nu era sa ramana cu burta la gura si nemaritata. uite ce e, papusa, tu esti inca mica, asa ca vreau sa iti dau un sfat: sa nu crezi ce ti-a zice ala sau alalalt, ca barbatii e porci si daca te lasa bortoasa n-o sa mai vrea sa se insoare cu tine, ca o sa zica: "daca ai fost proasta si te-ai culcat cu mine numa' tu esti de.....
io: ..ok! trebuie sa plec acum.
el: ....bine, du-te, da' sa tii minte ce zice nicolae (banuiesc ca se referea la persoana proprie sau la cea de-a doua personalitate), ca are dreptate!
am coborat, am luat tigari, dupa care m-am invartit un sfert de ora in jurul blocului, in speranta ca poate-poate cineva inchide usa de la lift si ma pot intoarce evitand scarile. din fericire, asa s-a si intamplat: am reusit sa chem liftul dupa ce am intrat cu spinarea incovoiata si in pas de mohican, ca nu cumva sa ma paleasca o noua rafala de amintiri din epoca de aur prin spatiul dintre scari.
daca asa ceva nu va poate convinge sa va lasati de fumat, inseamna ca va iubiti tigarile ca nea nicolae pe nevasta-sa :)
PS cu issues: doresc sa consemnez ca NU corespund deloc caracterizarii lu' nea nicolae.
le lift reloaded
pe masura ce urci cu liftul pana la ultimul etaj, aerul se incalzeste si se rarefiaza, sau cel putin asta e impresia cu care raman dupa ce petrec cateva minute luuuuungi intr-o masinarie veche si scartainda, de tavanul careia atarna un bec cam anemic.
e intotdeauna aiurea sa te inghesui in lift cu alti oameni pentru ca devii extrem de constient de spatiul tau personal, incalcat brutal de prezenta celuilalt, care probabil se simte la fel, prin urmare va uitati la ghete, in tavan sau masurati peretii doar ca sa evitati sa va incrucisati privirile. pe de alta parte, e chiar caraghios sa desoperi privind in jos cate un catel amarat pe care nici nu l-ai observat intrand in lift, atarnand de ditamai lesa care ar putea struni si un pitbull.
e intotdeauna aiurea sa te inghesui in lift cu alti oameni pentru ca devii extrem de constient de spatiul tau personal, incalcat brutal de prezenta celuilalt, care probabil se simte la fel, prin urmare va uitati la ghete, in tavan sau masurati peretii doar ca sa evitati sa va incrucisati privirile. pe de alta parte, e chiar caraghios sa desoperi privind in jos cate un catel amarat pe care nici nu l-ai observat intrand in lift, atarnand de ditamai lesa care ar putea struni si un pitbull.
vineri, 10 octombrie 2008
le lift
ascensiunea catre ultimele etaje ale cubului o poti face pe scari sau cu liftul. de obicei fac performante atletice doar atunci cand liftul nu merge sau e blocat pe la vreun etaj unde cineva a uitat sa inchida usa.
de multe ori cand vin acasa cu mai multe plase decat capra cu trei iezi din poveste incerc sa imi mentin echilibrul bagajelor in timp ce chem liftul cu nasul daaaaar, ce sa vezi, liftul nu reactioneaza de nici un fel, gasindu-se cateva etaje mai sus, probabil de acolo de unde se aude "hai, ca trebuie sa plec" "da' de ceeeee? mai stai sa iti zic despre..." mrrrrrrrrz! grrrrrz! hrrrrz!
intalnirile din lift se desfasoara si ele pe scenarii: daca am noroc, dau de batranei amabili, care ma asteapta zambitori, ma saluta si ma intreaba la ce etaj vreau sa merg, ori de cate un vecin care-si cara catelul in geaca la plimbarea de seara.
cand n-am noroc, am parte de intalniri lynchiene: cuplul de batranei cu priviri rautacioase care intra in lift fara sa salute, dupa care pe la jumatatea drumului spun ca o sa isi dea in judecata vecinii deasupra, ca au copil mic care face scandal toata ziua (de parca un plod fara dinti in gura ar fi cel mai periculos terorist din lume). femeia care mi-a povestit ca in sanatoriu era naspa dar din fericire acum sta acasa, unde ii e mult mai bine. vecinul care m-a interogat scurt la ce etaj si apartament stau, daca e chirie sau ba si unde parchez masina, ca s-a saturat de toti aia care parcheaza "pe locurile lui". si, bineinteles, vecina de palier care isi intredeschide usa scartaitoare de fiecare data cand liftul ajunge la ultimul etaj, ca sa vada cine vine sau pleaca.
de multe ori cand vin acasa cu mai multe plase decat capra cu trei iezi din poveste incerc sa imi mentin echilibrul bagajelor in timp ce chem liftul cu nasul daaaaar, ce sa vezi, liftul nu reactioneaza de nici un fel, gasindu-se cateva etaje mai sus, probabil de acolo de unde se aude "hai, ca trebuie sa plec" "da' de ceeeee? mai stai sa iti zic despre..." mrrrrrrrrz! grrrrrz! hrrrrz!
intalnirile din lift se desfasoara si ele pe scenarii: daca am noroc, dau de batranei amabili, care ma asteapta zambitori, ma saluta si ma intreaba la ce etaj vreau sa merg, ori de cate un vecin care-si cara catelul in geaca la plimbarea de seara.
cand n-am noroc, am parte de intalniri lynchiene: cuplul de batranei cu priviri rautacioase care intra in lift fara sa salute, dupa care pe la jumatatea drumului spun ca o sa isi dea in judecata vecinii deasupra, ca au copil mic care face scandal toata ziua (de parca un plod fara dinti in gura ar fi cel mai periculos terorist din lume). femeia care mi-a povestit ca in sanatoriu era naspa dar din fericire acum sta acasa, unde ii e mult mai bine. vecinul care m-a interogat scurt la ce etaj si apartament stau, daca e chirie sau ba si unde parchez masina, ca s-a saturat de toti aia care parcheaza "pe locurile lui". si, bineinteles, vecina de palier care isi intredeschide usa scartaitoare de fiecare data cand liftul ajunge la ultimul etaj, ca sa vada cine vine sau pleaca.
la intrare
..si daca tot va povestisem despre mosuletul sportiv de pe balcon, m-am gandit ca as putea elabora putin tema cubului.
azi: episodul 1.
cubul de beton in care ocup o patratica foarte foarte mica (you wish that you could rhyme like meee!) gazduieste o gramada de oameni de toate felurile. ce e sigur, insa, e ca jumatate din populatia acestui bloc asteapta pensia si verifica la avizier consumul propriu si in special cel al restantierilor. alte activitati de mare interes includ statul pe banca in zilele calduroase, observatul oamenilor care parcheaza in locurile altora si organizarea de sedinte de bloc.
intrarea in cub e pazita strasnic de o batranica de la parter, care de multe ori isi aduce un taburet si il pune in fata scarilor. cand e prea frig pentru a sta in fata blocului, isi tine usa de la apartament deschisa, avand marele avantaj de a sta exact langa lift. fin'ca e tare de o ureche si are o privire fixa si suspicioasa, nu raspunde intotdeauna la salut, dand impresia ca e un fel de bufnita inteleapta.
impreuna avem program fix: cand vin de la lucru o salut, ma saluta si ma intreaba daca vin de la lucru, eu o intreb de sanatate, ea nu ma aude, dupa care chem liftul.
bufnita inteleapta e tare simpatica, de altfel, dar poseda o memorie inspaimantatoare pentru varsta ei si de cateva ori am suspectat-o chiar de omniscienta.
exemplu: coborasem intr-o duminica dupa tigari, cand o vad pe taburet..
io: buna ziua
>:> : e plecat sotu'?
(locuiesc cu prietenul meu, caruia mosnegutii ii spun "sotul", ei fiind mai de moda veche, asa. inca de vineri, sotu' plecase la bunicii lui in chisinau, luand trenul si lasand masina in fata blocului)
io, clipind nedumerita: aaaa.... da.
>:> : de doua zile, nu?
io in voice-over: WTF?!
azi: episodul 1.
cubul de beton in care ocup o patratica foarte foarte mica (you wish that you could rhyme like meee!) gazduieste o gramada de oameni de toate felurile. ce e sigur, insa, e ca jumatate din populatia acestui bloc asteapta pensia si verifica la avizier consumul propriu si in special cel al restantierilor. alte activitati de mare interes includ statul pe banca in zilele calduroase, observatul oamenilor care parcheaza in locurile altora si organizarea de sedinte de bloc.
intrarea in cub e pazita strasnic de o batranica de la parter, care de multe ori isi aduce un taburet si il pune in fata scarilor. cand e prea frig pentru a sta in fata blocului, isi tine usa de la apartament deschisa, avand marele avantaj de a sta exact langa lift. fin'ca e tare de o ureche si are o privire fixa si suspicioasa, nu raspunde intotdeauna la salut, dand impresia ca e un fel de bufnita inteleapta.
impreuna avem program fix: cand vin de la lucru o salut, ma saluta si ma intreaba daca vin de la lucru, eu o intreb de sanatate, ea nu ma aude, dupa care chem liftul.
bufnita inteleapta e tare simpatica, de altfel, dar poseda o memorie inspaimantatoare pentru varsta ei si de cateva ori am suspectat-o chiar de omniscienta.
exemplu: coborasem intr-o duminica dupa tigari, cand o vad pe taburet..
io: buna ziua
>:> : e plecat sotu'?
(locuiesc cu prietenul meu, caruia mosnegutii ii spun "sotul", ei fiind mai de moda veche, asa. inca de vineri, sotu' plecase la bunicii lui in chisinau, luand trenul si lasand masina in fata blocului)
io, clipind nedumerita: aaaa.... da.
>:> : de doua zile, nu?
io in voice-over: WTF?!
joi, 9 octombrie 2008
"To get back my youth I would do anything in the world, except take exercise, get up early, or be respectable".
pe la ora sapte m-am apropiat cu ochi de cartita bolnava de fereastra ca sa deschid geamul, in speranta ca doar-doar ma trezesc cumva. cu coada ochiului am vazut pe balconul cu un etaj mai jos in stanga un batranel in maieu alb si pantaloni dungati de pijama care facea gimnastica de inviorare, aratand ca o barza in lac la rasaritul soarelui (sa ne intelegem, nu vreau sa zic ca practica thai chi cu gratie).
uneori oameni de genul asta ma fac sa cred ca as vrea si eu sa fac exercitii fizice, sa ma laud cu obrajii care plesnesc de sanatate (n-am inteles niciodata metafora) si pachetele de muschi care sa-mi zvacneasca atletic la cea mai mica miscare. aproape ca ma vad plimbandu-ma tantos pe magheru in noul meu trup atletic si cineva ma opreste sa ma intrebe cum se ajunge la carturesti, de exemplu, iar eu rup cu bicepsu' o camasa noua aratand directia. din fericire, imi trece repede. :)
uneori oameni de genul asta ma fac sa cred ca as vrea si eu sa fac exercitii fizice, sa ma laud cu obrajii care plesnesc de sanatate (n-am inteles niciodata metafora) si pachetele de muschi care sa-mi zvacneasca atletic la cea mai mica miscare. aproape ca ma vad plimbandu-ma tantos pe magheru in noul meu trup atletic si cineva ma opreste sa ma intrebe cum se ajunge la carturesti, de exemplu, iar eu rup cu bicepsu' o camasa noua aratand directia. din fericire, imi trece repede. :)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)